Aproximativ 26.000 de consumatori din 25 de localităţi din judeţul Ialomiţa nu au energie electrică duminică după-amiază, se arată într-un bilanţ transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. În ultimele zile, 35 de autovehicule, în special de mare tonaj, au derapat şi au ieşit de pe şosele, iar sâmbătă seara reprezentanţii ISU Ialomiţa au intervenit după ce un autoturism s-a răsturnat în afara drumului, cinci persoane fiind rănite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit bilanţului transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa, din 24 ianuarie, de la debutul manifestărilor nefavorabile ale vremii, prin dispeceratul integrat şi Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a intervenţiei au fost gestionate circa 70 de situaţii în care oamenii au fost puşi în dificultate din cauza poleiului de pe căile de transport şi gheţii depuse pe copaci ori pe cablurile de electricitate.

"Cele mai afectate din cauza depunerilor de gheaţă au fost sistemele de electricitate din judeţ, precum şi copacii, care au cedat încărcaţi de stratul gros de polei depus pe crengi. 37 de astfel de situaţii s-au înregistrat, majoritatea fiind rezolvate cu sprijinul echipelor societăţii de distribuţie a energiei electrice, SVSU-urilor şi ISU Ialomiţa. O parte dintre acestea, care necesită o intervenţie mai îndelungată pentru remedierea avariilor, sunt încă în curs de soluţionare", arată ISU Ialomiţa.

În 17 cazuri, un număr de 35 de vehicule, preponderent de mare tonaj, au derapat în afara şoselei ori nu au mai putut înainta din cauza poleiului depus. În toate aceste situaţii au intervenit serviciile voluntare ale localităţilor, operatori economici din zonele afectate şi societăţile responsabile cu menţinerea în stare de practicabilitate a drumurilor judeţene şi naţionale. Nu s-au înregistrat victime sau pagube însemnate.

De asemenea, echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă au avut nevoie de asistenţă din partea reprezentanţilor primăriilor sau societăţilor de drumuri judeţene şi naţionale pentru a ajunge la pacienţi în 15 locaţii greu accesibile din pricina carosabilului alunecos sau din cauza unor copaci/crengi care blocau accesul. Toţi bolnavii au fost preluaţi şi transportaţi la unităţi spitaliceşti în siguranţă.

Din peste 40 de localităţi care au rămas fără curent electric din pricina vremii, la ora actuală au rămas 25 de unităţi administrativ-teritoriale în care mai sunt aproximativ 26.000 de consumatori nealimentaţi.

Echipajele ISU Ialomiţa au acţionat, în această perioadă, la degajarea unor copaci sau crengi căzute pe cabluri electrice ori pe carosabil, blocând accesul autovehiculelor, în 10 astfel de urgenţe.

Potrivit ISU Ialomiţa, sâmbătă seară a avut loc un accident rutier, între Feteşti şi Movila. Un autoturism cu cinci persoane s-a răsturnat în afara drumului, astfel că persoanele respective au fost rănite, şoferul, în vârstă de 30 de ani, fiind chiar încarcerat. Pompierii de la Staţia Feteşti au intervenit cu o autospecială cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, iar Serviciul Judeţean de Ambulanţă cu două autosanitare. Toate victimele, două tinere şi trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 14 şi 30 de ani, au fost preluate, stabilizate şi transferate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.