Aproximativ 200 de angajaţi din administraţia publică locală pichetează sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, nemulţumiţi de nivelul de salarizare, dar şi de atitudinea guvernanţilor, ameninţând că dacă aceştia nu vor da curs solicitărilor lor, vor continua acţiunile de protest până la greva generală pe termen nelimitat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie  (FNSA) a reproşat faptul că anual sunt majorate salariile angajaţilor din administraţia centrală, dar niciodată şi ale celor din administraţia locală.
  
 "În fiecare an reuşesc să mărească salarii pentru tot ce înseamnă administraţia publică centrală, niciodată pentru administraţia publică locală.  Lipsa ştiinţei cu privire la salarizarea noastră nu poate fi invocată. E o dovadă de lipsă de bin simţ şi respect. Ce suntem noi pentru aceşti guvernanţi? Doar o masă de manevră?", s-a întrebat liderul sindical.
 
 
 
El a precizat că revendicările le sunt susţinute şi de Federaţia "Forţa legii" şi şi-a exprimat speranţa că şi alte federaţii se vor alătura protestatarilor.
"În primăria sector 3 toţi angajaţii sunt în grevă generală şi sper ca asta să se întâmple în toate primăriile pentru că noi luptăm pentru drepturile tuturor celor din administraţia locală. Dacă nici de data aceasta nu se trezesc, vom merge până la capăt cu greva generală pe termen nelimitat", a avertizat liderul FNSA.
Liderii sindicali le-au spus oamenilor că ar trebui să urmeze exemplul lucrătorilor francezi care, atunci când a existat doar intenţia de modificare a Codului muncii, au ieşit cu zecile de mii în stradă şi au "dărâmat instituţii".
Oamenii care participă la acţiunea de protest spun că principala nemulţumire este legată de salarii, care sunt de trei ori mai mici decât cele din administraţia publică centrală. Ei spun că din această cauză mulţi dintre cei care vin să se angajeze renunţă în timp scurt.
Cetăţenii care nu au ştiut că e grevă şi au venit să îşi rezolve diverse probleme consideră că e normal ca angajaţii să îşi ceară drepturile. 
 Unul dintre cei care avea programată o audienţă şi a venit, neştiind că este grevă, a declarat: "Greva e de bun augur. Trebuie să îşi ceară drepturile".
Şi un bătrân care a venit cu o petiţie, neştiind nici el că e grevă, a spus că a fost reprogramat joi⁠⁠⁠⁠.

Mii de angajaţi din primării şi consilii judeţene au intrat, marţi, începând cu ora 8.00, în grevă generală de o zi, după ce negocierile de la Ministerul Muncii au eşuat. Sindicaliştii reclamă că acordul pe care urmau să îl încheie, vineri, 8 iulie, cu ministrul Dragoş Pîslaru a fost redactat într-o altă formă decât cea convenită pentru a suspenda protestele, niciuna dintre revendicările angajaţilor din administraţie, printre care creşteri salariale de cel puţin 25 la sută şi vouchere de vacanţă, nefiind prevăzută.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.