Aproximativ 1.500 de piteşteni au ieşit în stradă, vineri seară, pentru a protesta faţă de ultimele decizii ale Guvernului, oamenii aducînd cu ei boxe şi ascultând melodia ”10 zile” a trupei Voltaj. Protestatari s-au strîns şi în oraşul Câmpulung.
Piteştenii care au ieşit la protest vineri seară s-au adunat în Piaţa Vasile Milea şi au pornit în mars către Primărie, revenind în piaţa din centrul oraşului.
Oamenii au ieşit în stradă cu copii, cu pancarte pe care au scris citate din Marin Preda - ”Învaţă să nu te laşi umilit, sau din fostul preşedinte americal Thomas Jefferson - ”Când un guvern se teme de cetăţeni e democraţie. Când cetăţenii se tem de guvern e dictatură”, dar şi ”Corupţia ucide” şi ”Ruşine!”.
Câţiva manifestanţi au adus cu ei o staţie şi boxe şi au ascultat şi cântat ”Deşteaptă-te, române!”, dar şi melodia ”10 zile” a trupei Voltaj.
Şi în oraşul Câmpulung aproximativ 200 de oameni au ielşit în stradă pentru a protesta faţă de deciziile Guvernului, cerând demisia acestuia.
Manifestările antiguvernamentale din judeţul Argeş, colnsiderat un fief al PSD, s-au desfăşurat fără incidente.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.