Peste 450 de traficanţi de droguri din 41 de grupări au fost reţinuţi în primele şase luni ale anului, de la care au fost confiscate aproape trei tone de droguri şi 5.000 de comprimate. În cele peste 400 de dosare de trafic de droguri, 315 persoane şi firme au fost trimise în judecată, dintre care 196 de traficanţi au fost reţinuţi sau arestaţi, potrivit bilanţului Poliţiei Române.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aproape 940 de percheziţii au făcut poliţişti în primele şase luni pentru prinderea traficanţilor de droguri, reuşind să anihileze 41 de grupări infracţionale organizate. Din aceste grupări, anchetatorii au reţinut 459 de traficanţi de droguri, dintre care 427 au fost arestaţi preventiv în urma deciziilor dispuse de instanţă, iar 163 au fost cercetaţi sub control judiciar.

Procurorii au finaliziat anchetele, făcute împreună cu poliţiştii, şi au trimis în judecată 409 dosare, în care sunt acuzate 315 persoane şi firme, 196 dintre cei judecaţi fiind reţinuţi sau arestaţi.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit 28 de culturi ilegale de droguri, dintre care 19 indoor, şi au confiscat 2.844 de kilograme de stupefiante, dintre care 2.762 de kilograme erau droguri de mare risc, precum şi 5.897 de comprimate, a precizat Poliţia Română.

În dosarele traficanţilor de droguri au fost puse sechestre asiguratorii pe 1.478.494 de lei, 135.845 de euro, 8.750 de dolari, bunuri şi mărfuri în valoare de 897.000 de lei, 15 arme de foc şi 2.998 de bucăţi de muniţie, valoarea totală depăşind 3,7 milioane de lei.

Anchetatorii au colaborat în unele anchete cu poliţişti şi procurori din Germania, Franţa, Italia, Spania, Austria, Marea Britanie şi Norvegia, precum şi cu agenţiile de aplicare a legii din SUA, prin birourile de legătură FBI, DEA (Agenţia americană antidrog) şi Secret Service de la Bucureşti.

Cea mai mare cantitate de droguri - aproape 2,5 tone de cocaină - a fost confiscată de poliţişti şi procurori DIICOT, captura fiind anunţată în 1 iulie de către anchetatori.

Drogurile au fost capturate în Portul Constanţa, după şase luni de anchetă internaţională, procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, spunând că este cea mai mare cantitate de cocaină capturată vreodată în România şi una dintre cele mai mari din Europa din ultimii ani.

Gruparea de traficanţi acţiona pe ruta Columbia - Europa de Vest şi era condusă de un bărbat cu dublă cetăţenie, spaniolă şi olandeză, dar de orgine marocană. El a fost capturat de autorităţile spaniole. Pe teritoriul României au fost prinşi şi arestaţi alţi cinci membri ai grupării, patru lituanieni şi un columbian. 

Cocaina a fost găsită de anchetatori în structura metalică a patru containere încărcate cu banane, care au venit din America de Sud, valora pe piaţa neagră a drogurilor fiind de peste 600 de milioane de euro. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.