Aproape 400 de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti au fost infectaţi cu COVID-19 de la debutul crizei sanitare cauzate de noul coronavirus, mare parte dintre aceştia lucrând în secţii care nu tratează pacienţi cu COVID-19. Consumul de oxigen în Secţia de boli infecţioase a crescut de la 50 de butelii pe lună, înainte de pandemie, la 80 de butelii pe zi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Astăzi, când vorbim, în SJU Ploieşti au fost sau sunt 59 de medici care s-au infectat, 198 de asistenţi medicali, 92 de infirmiere, îngrijitoare, 22 de brancardieri şi personal tehnic-administrativ - 25. (...)”, a afirmat managerul spitalului, Bogdan Nica, într-o conferinţă de presă susţinută miercuri.
 
Acesta a precizat că, la un moment dat, la una dintre secţiile unităţii medicale, din şapte medici cinci au fost indisponibili din cauza carantinei.
 
"Ceea ce este interesant de spus este că marea majoritate nu s-au infectat pe secţiile COVID, ci s-au infectat pe secţiile non-COVID şi există o explicaţie şi la explicaţia asta avem o soluţie”, a afirmat Nica.
 
El a arătat că infectările au avut loc în condiţiile în care unii pacienţi au fost internaţi pe diverse secţii având teste PCR negative, însă după două sau trei zile aceştia începeau să prezinte simptome ale COVID-19, boala fiind ulterior confirmată. 
 
"Am avut şi 12 bolnavi pozitivi, care la internare au fost negativi”, a afirmat Bogdan Nica.
 
El a explicat că în acest context au fost probleme cauzate de refuzul unor angajaţi, parte a personalului mediu din spital, de a mai intra în saloane, de teama infectării. 
 
"Refuzau, intrau în medicale, şi-au dat şi foarte mulţi demisia, de frica acestei boli, mai ales cei care au avut cazuri grave în familie”, a spus el.
 
Bogdan Nica a precizat că spitalul a înregistrat inclusiv situaţia în care 16 ambulanţe s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe aducând toate pacienţi cu forme grave ale COVID-19.
 
El a precizat că spitalul a început să cumpere din fonduri proprii teste rapide care se fac personalului, dar şi pacienţilor, chiar şi la două zile, iar astfel în două dintre secţiile unităţii medicale a fost rezolvat problema infectărilor.
 
Consumul de oxigen la Secţia de boli infecţioase a unităţii medicale a crescut de la 50 de butelii pe lună la 80 de butelii pe zi, iar sediul principal al spitalului, unde funcţionează cele mai multe dintre secţiile unităţii medicale, însă nu şi cea de boli infecţioase, consuma 800 de metri cubi de oxigen pe zi, iar în prezent se consumă 5.600 de metri cubi de oxigen zilnic.
 
Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti are aproximativ 2.650 de angajaţi.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.