Aproape 283.000 de persoane au fost angajate, în anul 2018, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Dintre acestea, majoritatea - aproape 160.000 - sunt bărbaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit ANOFM, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, în anul 2018 au fost încadrate 282.921 de persoane.

Din totalul persoanelor ocupate până la 31 decembrie 2018, 104.239 au peste 45 de ani, 70.989 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 59.321 au între 25 şi 35 de ani, iar 48.372 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 27.373 tineri NEET).

Cele mai multe persoane încadrate sunt bărbaţi (159.098), numărul femeilor fiind de 123.823.

În funcţie de rezidenţă, 154.513 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 128.408 persoane sunt din mediul rural.

Conform ANOFM, nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (88.827), profesionale (67.864), gimnaziale (62.338), 29.011 fiind cu studii universitare.

Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul ANOFM în anul 2018, 174.068 (61,52%) fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile, arată ANOFM, precizând că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţe.

Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Bucureşti ocupă primul loc (21.229), urmat de Timiş (20.516), Suceava (16.868), Neamţ (13.266) şi Iaşi (11.507).

"Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. În anul 2018, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 594.505 persoane", arată sursa citată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.