Primăria Capitalei anunţă, miercuri, că aproape 1.200 de pacienţi COVID-19 au apelat la centrele de evaluare ambulatorie deschise în spitalele din subordinea instituţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Până în prezent, la aproape o lună de la înfiinţarea primelor centre de evaluare ambulatorie pentru pacienţii COVID-19 în spitalele administrate de Primăria Municipiului Bucureşti, prin ASSMB, au fost evaluaţi 1.200 de pacienţi COVID-19. În acest moment, în şapte din cele 19 spitale ale Primăriei Capitalei funcţionează centre de evaluare COVID-19 - cu capacitatea totală de 43 de paturi pentru spitalizare de zi -, alte două unităţi sanitare derulând pregătiri pentru deschiderea unor centre similare în perioada următoare”, a tansmis, miercuri, Primăria Capitalei.  

Sursa citată a precizat că, în funcţie de specificul fiecărui spital şi de spaţiul disponibil, centrele de evaluare au fost amenajate în interiorul unităţilor sanitare sau în containere special amenajate în acest scop, evident respectând toate măsurile de protecţie în vigoare. 

Persoanele infectate cu virusul SARS-CoV-2 se pot prezenta la oricare centru de evaluare fără bilet de trimitere, doar pe baza confirmării infecţiei printr-un test antigen rapid sau un test RT-PCR. 

”Indiferent dacă au sau nu statutul de asigurat, pacienţii beneficiază de o evaluare amănunţită a stării de sănătate şi pot primi tratament antiviral gratuit, în regim de spitalizare de zi. Se diminuează astfel presiunea asupra sistemului sanitar, iar pacienţilor COVID-19 care prezintă anumiţi factori de risc le este asigurat un acces rapid şi eficient la serviciile medicale necesare”, a mai transmis Primăria Capitalei.  

În centrul de evaluare, pacientul este supus unor analize medicale, i se măsoară temperatura, saturaţia de oxigen, tensiunea, şi îi sunt evaluate simptomele. Există şi posibilitatea unei evaluări imagistice, pentru a vedea dacă există afectare pulmonară. 

De asemenea, se procedează la identificarea factorilor de risc şi la evaluarea antecedentelor personale patologice ale pacientului. 

După parcurgerea acestor paşi, medicul va stabili schema de tratament, în centrele de evaluare putând fi prescrise inclusiv antivirale. 

Centrele de evaluare deschise în spitalele Primăriei Capitalei şi programul lor de funcţionare: 

1.    Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş" - Secţia Exterioară Pipera (L - D, 08:00 - 20:00);       

2.    Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino" (L - V, 14:00 - 20:00); 

3.    Spitalul Clinic de Nefrologie „Carol Davila" (L - V, 08:00 - 20:00); 

4.    Spitalul Clinic Colentina (L - D, 08:00 - 20:00); 

5.    Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa" (L - V, 08:00 - 20:00); 

6.    Spitalul de Pneumoftiziologie Sf. Ştefan (L - V, 08:00 - 18:00); 

7.    Spitalul Clinic Sf. Maria (L- V, 08:00 - 20:00); 

8.    Spitalul Clinic Colţea (în curs de amenajare); 

9.    Spitalul Clinic „Prof. Dr. Th. Burghele" (în curs de amenajare). 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.