De la începutul anului au fost colectate 8.000 de tone de alge de pe toată lungimea litoralului românesc, din care jumătate în ultimele două săptămâni, aplicând operatorilor 30 de amenzi în valoare de peste 500.000 lei, arată Administraţia Naţională ”Apele Române” într-un comunicat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”De la începutul lunii februarie şi până în prezent, de la Năvodari până la Vama Veche, au fost colectate 8.000 de tone de alge de pe toată lungimea litoralului românesc. Numai în ultimele două săptămâni, s-a strâns jumătate din cantitatea totală, adică puţin peste 4.000 de tone de alge”, arată comunicatul.

Aflat în vizită de lucru pe litoralul românesc, Ervin Molnar, directorul general al ANAR, spune că a constatat o moblizare exemplară a echipelor de intervenţie şi a utilajelor care ecologizau.

”Pentru operaţiunile de îndepărtare a algelor, am văzut o mobilizare exemplară din partea colegilor mei şi vreau sa îi felicit pe această cale pentru munca depusă şi perseverenţă. Le-am solicitat să fie vigilenţi ca până acum şi, pe toate suprafeţele de plajă pentru care există contracte de închiriere, să se aplice sancţiuni, unde se constată abateri de la litera legii. Turiştii vor găsi mâine dimineaţă un nisip nivelat, iar linia ţărmului va fi curată şi primitoare”, afirmă Ervin Molnar, directorul general al ANAR.

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral desfăşoară zilnic, pe timpul nopţii, activităţi de îndepărtare a algelor de pe zonele necontractate şi de pe linia ţărmului. Pe celalalte porţiuni care sunt închiriate, operatorii au sarcina de a asigura igienizarea plajelor.

”Echipele noastre intervin pe toată linia ţărmului şi în fiecare noapte. ABADL ridică sute de tone. Ne vom face treaba în continuare, cu aceeaşi consecvenţă şi seriozitate”, spune  Bogdan Bola, director ABADL.

ABADL îşi exercită atribuţii de control şi inspecţie şi aplică amenzi pentru nerespectarea condiţiilor contractuale.

Într-o singură săptămână, au fost aplicate aproape 30 de amenzi în valoare totală de aproape 550.000 de lei.

”Echipa inspectorilor ABADL a fost suplimentată cu inspectori veniţi şi de la alte Administraţii Bazinale de Apă, fiind la această oră un număr de 10 inspectori care desfăşoară acţiuni de control pe plaje pe toată durata sezonului estival. Pentru acţiunile de ecologizare a liniei ţărmului şi plajelor neînchiriate, ABADL a folosit 20 de utilaje şi a implicat în jur de 30 de oameni. În ultima lună, în sprijinul operaţiunilor de colectare a algelor, au mai fost aduse buldoexcavatoare de la ABA Argeş-Vedea care, de astăzi, au fost înlocuite cu alte două utilaje sosite de la Cluj, din dispoziţia directorului general al ANAR, Ervin Molnar”, mai arată administraţia.

De-a lungul timpului, au fost luate în calcul mai multe variante de colectare a algelor. Una dintre cele mai vehiculate a fost cea referitoare la amplasarea unui sistem de baraje/plase.

”În urma unui schimb de experienţă cu specialiştii din Grecia, s-a ajuns însă la concluzia că sistemele de plase fixe sau mobile pot funcţiona eficient doar pentru specii de alge oceanice, de dimensiuni mari, dar sunt imposibil de folosit pentru cele prezente în Marea Neagră, de dimensiuni mult mai mici şi care se rup foarte uşor”, spun reprezentanţii Apele Române.

Prin urmare, specialiştii ABADL au ajuns la concluzia că, pentru invaziile algale de pe litoralul românesc cu alge de mici dimensiuni, metoda de colectare cea mai eficientă rămâne cea clasică, terestră. Această metodă constă în utilizarea unor utilaje terasiere (încărcătoare frontale/buldoexcavatoare), care sunt specializate pentru ecologizarea plajelor şi colectarea algelor de la linia ţărmului.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.