Aparţinătorii celor peste 400 de persoane relocate în urma intervenţiei DIICOT din Bihor pot solicita informaţii, începând de joi, la Call Center-ul ANPIS – 021.9309. La nivelul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale o echipă tehnică va oferi sprijin şi îndrumare metodologică tuturor celor 20 de DGASPC-uri implicate în gestionarea acestor cazuri. Săptămâna viitoare, va fi promovată o Hotărâre de Guvern pentru alocarea a 19 milioane de lei pentru îngrijirea victimelor până la finalul anului.
"Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Dragoş Pîslaru, a convocat astăzi o şedinţă operativă cu membrii celulei de criză constituite la nivelul ministerului, pentru monitorizarea permanentă a situaţiei celor 409 persoane descoperite în timpul intervenţiei DIICOT din judeţul Bihor. În cadrul şedinţei au fost stabilite măsuri pentru coordonarea intervenţiei la nivel naţional, pentru sprijinirea persoanelor relocate şi a familiilor acestora, precum şi pentru susţinerea autorităţilor locale care gestionează cazurile", a transmis, joi, Ministerul Muncii, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, începând de joi, aparţinătorii persoanelor care locuiau în spaţiile percheziţionate de DIICOT în judeţul Bihor pot obţine informaţii despre situaţia acestora la Call Center-ul ANPIS - 021.9309.
"Precizăm că informaţii privind situaţia persoanelor relocate din judeţul Bihor pot solicita doar familiile sau aparţinătorii acestora. Totodată, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale va emite un ordin prin care sunt stabilite măsuri unitare pentru gestionarea acestei situaţii la nivel naţional", au mai transmis reprezentanţii ministerului.
Astfel, cele 20 de direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC) care au preluat persoane relocate trebuie să asigure, în cel mai scurt timp, evaluarea fiecărei persoane, precum şi o analiză a nevoilor şi resurselor necesare pentru asigurarea îngrijirii şi serviciilor adecvate acestor oameni.
"Prin ordin se va constitui, la nivelul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, o echipă tehnică care va oferi sprijin şi îndrumare metodologică tuturor DGASPC-urilor implicate în gestionarea acestor cazuri. În acelaşi timp, fiecare DGASPC va desemna o persoană responsabilă de coordonarea activităţilor privind persoanele relocate, pentru a asigura o comunicare eficientă şi o intervenţie unitară", mai anunţă Ministerul Muncii.
De asemenea, instituţia finalizează demersurile pentru promovarea, în cursul săptămânii viitoare, a Hotărârii de Guvern care va asigura alocarea a peste 19 milioane de lei din bugetul de stat către autorităţile administraţiei publice locale, pentru acoperirea cheltuielilor necesare îngrijirii celor 409 persoane relocate, până la sfârşitul anului.
"Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale monitorizează permanent evoluţia situaţiei şi colaborează cu toate instituţiile implicate, astfel încât fiecare persoană relocată să beneficieze de îngrijirea, protecţia şi sprijinul de care are nevoie, iar intervenţia autorităţilor să se desfăşoare într-un mod coordonat şi eficient", se mai arată în comunicatul de presă citat.
Dosarul nr. 3639/19/P/2025, instrumentat de DIICOT, vizează destructurarea unui grup infracţional organizat complex, acuzat de trafic de persoane şi exploatarea vulnerabilităţii la o scară alarmantă în judeţul Bihor. Această investigaţie a scos la iveală modul în care sute de persoane vulnerabile - vârstnici, persoane cu dizabilităţi psihice grave şi oameni fără adăpost - au fost transformate în simple "surse de venit" sub paravanul unei activităţi caritabile.
Procurorii spun că grupul infracţional a fost constituit în cursul anului 2020 de către Viorel-Teodor Paşca, liderul reţelei, împreună cu soţia sa şi cei trei fii ai săi. Reţeaua funcţiona sub paravanul Asociaţiei "Dumbrava DPG" (Dumnezeu Poartă de Grijă), prezentată public ca o organizaţie umanitară, dar care în realitate nu deţinea licenţele legale pentru a presta servicii sociale sau medicale.
Victimele erau racolate direct din spitale, unităţi medicale sau direcţii de asistenţă socială (DGASPC-uri) din toată ţara, care, confruntate cu lipsa locurilor în sistemul de stat, acceptau să trimită pacienţii în locaţiile gestionate de Paşca. Odată ajunşi în locaţii, beneficiarilor li se confiscau actele de identitate, telefoanele mobile şi cardurile bancare, fiind izolaţi de familii şi de lumea exterioară.
Scopul principal era încasarea sistematică a veniturilor victimelor (pensii de limită de vârstă sau de handicap, indemnizaţii de însoţitor) şi a donaţiilor atrase prin campanii emoţionante pe Facebook.
La percheziţii au fost identificate 409 persoane cazate în 18 imobile din Dumbrava, Tinca, Inceşti şi Bicăcel. Istoricul activităţii indică faptul că, din 2006, au fost "găzduite" peste 3.300 de persoane, dintre care aproximativ 1.020 au decedat şi au fost îngropate în cimitirul localităţii.
În urma intervenţiei autorităţilor de la 1 iulie 2026, au fost reţinute şi s-a cerut arestarea faţă de principalii membri ai reţelei:
- PAŞCA VIOREL-TEODOR: Liderul grupului şi preşedintele asociaţiei.
- PAŞCA FLORICA: Soţia liderului, responsabilă de gestionarea banilor şi a actelor de deces pentru încasarea ajutoarelor de înmormântare.
- PAŞCA VIOREL-EMANUEL: Fiul liderului şi viceprimar al comunei Holod, acuzat că folosea influenţa sa politică pentru a proteja reţeaua şi a facilita obţinerea actelor la primărie.
- PAŞCA ABEL-TIMOTEI: Fiul liderului, implicat în gestionarea cardurilor bancare şi administrarea locaţiilor.
- PAŞCA DANIEL-SABIN: Fiul liderului, responsabil de logistica medicală şi transportul bolnavilor.
- PĂCALĂ DELIA MIOARA: Coordonatoarea activităţilor, cea care gestiona direct personalul şi internările.
În acelaşi timp, cinci persoane au fost plasate sub control judiciar:
- Ramona Viorica David (fost asistent medical, responsabilă de documentaţie), Estera-Anca Paşca şi Ioana-Viorica Paşca (nurorile liderului), Petru Bulcău (finul liderului, se ocupa de deschiderea conturilor bancare) şi Manuela-Viorica Manea (asistentă medicală).




























