Apa Nova,furnizorul de servicii de apă şi canalizare pentru Municipiul Bucureşti, anunţă că, date fiind cantităţile mari de precipitaţii previzionate vineri în Bucureşti, sunt posibile acumulări de apă în principal în zonele depresionare ale Capitalei. Sunt posibile acumulări accentuate în zone deservite de colectorul de canalizare din zona Străzii Iuliu Haţeganu, afectat de o avarie majoră, în special în sectoarele 4 şi 5. Compania precizează că echipe sunt amplasate preventiv în zonele cu potenţial risc de acumulare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Avertizările meteo emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie în data de 18.06.2021 previzionează cantităţi majore de precipitaţii vineri, până la ora 23.00, pe întreg teritoriul Municipiului Bucureşti, ceea ce va conduce la posibile acumulări de apă în principal în zonele depresionare ale Capitalei. Meteorologii au emis avertizări Cod Galben pentru Municipiul Bucureşti şi Cod Portocaliu pentru judeţele limitrofe, anunţând pentru Capitală ploi în cantitate de 40-50 l/mp, iar pentru zonele limitrofe, de 60-80 l/mp. În acest context, considerând avaria majoră înregistrată pe colectorul de canalizare A3 din zona Străzii Iuliu Haţeganu, sector 4, este posibilă accentuarea efectului de acumulare a apei în zonele deservite de acest colector, în special în sectoarele 4 şi 5”, transmite compania.
Compania Apa Nova se declară pregătită să intervină cu 17 hidrocurăţitoare, 56 autoutilitare, 31 echipamente de pompare si un personal format din 140 specialişti. Echipele sunt amplasate preventiv în teren în zonele cu potenţial risc de acumulare. 
De asemenea, în toată această perioadă, Apa Nova este în colaborare permanentă cu Poliţia Rutieră şi Administraţia Străzilor, cu scopul minimizării impactului evenimentului pluviometric asupra cetăţenilor Municipiului Bucureşti. 
În cazul în care se doreşte transmiterea unei sesizări către Apa Nova, bucureştenii pot contacta operatorul reţelei de canalizare la:
        - 021.207.77.77 - Call Center:
         - prin live-chat pe site-ul companiei la: https://www.apanovabucuresti.ro/contact
         - prin aplicaţia mobilă Apa Nova:
           - Google Play: https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.apanovabucuresti.app&hl=en
           - AppStore: https://apps.apple.com/ro/app/apa-nova-bucuresti/id1466080435
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.