Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, că a înfiinţat Comandamentul de iarnă, care va acoperi şase zone ale ţării până în luna ianuarie a anului viitor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
ANPC a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că a înfiinţat Comandamentul de Iarnă, structură de control, care, în premieră în acest an, va acoperi zone destinate vacanţei albe din şase zone ale ţării. 
 
Este vorba despre: Valea Prahovei, Braşov, Bucovina, Maramureş, Băile Herculane – Rânca, Cluj – Băile Felix.
 
“De-a lungul anilor în care s-au desfăşurat comandamente, s-a creat falsa impresie că acestea trebuie să debuteze cu o perioadă de consiliere. Nimic mai fals ! Înţeleg să consiliem şi să îndrumăm operatorii economici noi pe piaţă sau pe cei pe la care nu am mai trecut de-a lungul activităţii desfăşurate de aceştia. Acolo unde, în schimb, constatările ne vor arăta abateri de la bunul simţ comercial, se vor aplica sancţiuni în funcţie de gravitatea celor constatate. A nu-ţi respecta consumatorul ce îţi trece pragul pentru că invoci necunoaşterea legii nu poate fi o scuză şi nici o justificare. Românii au ales alte destinaţii de vacanţă pentru că, în timp, serviciile puse pe piaţă de către unii dintre operatorii economici au lăsat sau lasă de dorit. Consider acest comunicat un avertisment transmis public. Cumpăraţi produse de calitate, faceţi curăţenie, înlocuiţi saltele şi cearceafuri, acolo unde este nevoie, şi trataţi turiştii ca pe membrii familiei voastre”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.  
 
Comandamentul de iarnă 2022 se va afla sub directa coordonare a preşedintelui ANPC, Horia Constantinescu a vivepreṣedinţilor Mihai Culeafă ṣi Sebastian Hotca şi a directorului general Paul Anghel. 
 
“Verificările vor fi realizate de comisarii ANPC, astfel încât, până pe data de 13 ianuarie 2023 - perioada în care structura va fi activă - să poată fi monitorizate principalele zone vizate de turişti şi iubitorii sporturilor de iarnă, în perioada cea mai aglomerată din acest sezon. În acest fel, comisarii ANPC se vor asigura, în mod deosebit în această perioadă suprasolicitată, că sunt respectate prevederile legii şi, implicit, drepturile consumatorilor, de către operatorii economici din zonele respective”, a mai precizat sursa citată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.