Angajaţii Teatrului de Stat Constanţa au donat câte 10 la sută din salariu pentru a cumpăra materiale de protecţie împotriva contaminării cu virusul Sars-Cov-2 pentru cadrele medicale ale Spitalului Judeţean Constanţa, achiziţionând măşti de protecţie, halate chirurgicale şi igienizant de mâini.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Teatrul de Stat Constanţa a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că angajaţi din toate departamentele au donat câte 10 la sută din salariile lor, iar din suma rezultată au achiziţionat materiale de protecţie împotriva contaminării cu virusul Sars-Cov2, pentru cadrele medicale ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei” Constanţa. Astfel, au fost cumpărate 600 de măşti de protecţie KN95 (FFP2), 360 de halate chirurgicale sterile, 40 de litri de igienizant de mâini (70% alcool).
 
"Gestul este unul de admiraţie, solidaritate şi respect faţă de cei care sunt acum în prima linie a acestui război şi dovedesc eroism, chiar dacă nu beneficiază de toate instrumentele de luptă şi de protecţie împotriva pandemiei. Este, în acelaşi timp, şi un simbol al responsabilităţii pe care oamenii de teatru înţeleg să o dovedească faţă de comunitatea în care trăiesc. Noi, angajaţi ai Teatrului de Stat Constanţa, dorim să fim un exemplu, un model pentru toţi cetăţenii care ar putea să dea o mână de ajutor acum, când este nevoie”, au transmis actorii constănţeni. 
 
Ei au mai spus că îşi manifestă speranţa ca toţi cei care au posibilitatea de a ajuta direct sau indirect să vină în sprijinul autorităţilor locale şi centrale, creând astfel toate condiţiile în spitale pentru ca personalul sanitar să se poată proteja şi poată ajuta populaţia oraşului şi judeţului Constanţa. 
 
Materialele achiziţionate vor fi predate miercuri, la ora 14.00, în curtea Spitalului Judeţean Constanţa.
 
Teatrul de Stat Constanţa este o instituţie în subordinea Consiliului Judeţean Constanţa.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.