Secretarul de stat din Ministrul Sănătăţii Andrei Baciu a afirmat, luni seară, că implicarea tuturor cultelor religioase din România a fost esenţială în demararea campaniei de vaccinare. De asemenea, Baciu a anunţat că va fi intensificată campania de vaccinare, urmând a se face apel la artişti, sportivi şi orice alte personalităţi care pot duce mesajul despre vaccinare la cât mai multe persoane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Implicarea tuturor cultelor religioase din România a fost esenţială în demararea campaniei de vaccinare şi permiteţi-mi pe această cale să le transmit toată recunoştinţa şi mulţumirea noastră pentru tot efortul pe care l-au făcut. Realmente, au jucat un rol esenţial în transmiterea informaţiilor corente, pentru că asta a fost una dintre problemele esenţiale”, a declarat, luni seară, la TVR 1, Andrei Baciu.

Acesta a precizat că în perioad următoare se va intensifica comunicarea, urmând a fi vizate tot mai multe categorii de persoane.

”O să intensificăm acţiunile de comunicare. Motivul pentru care nu am făcut-o până acum şi o să o facem în perioada următoare este că aceste lucruri trebuie făcute simetric cu campania de vaccinare, pentru că altfel creezi aşteptări pe care nu le poţi împlini. Nu am avut suficient de multe doze până acum”, a mai declarat Baciu.

Întrebat dacă se va apela la manelişti sau sportivi, secretarul de stat a precizat: ”Orice fel de abordre care aduce şi promovează vaccinarea, pentru orice fel de domeniu este un pas înainte”.

Acesta a explicat că în prima etapă s-au vaccinat persoanele care-şi doreau foarte mult acest lcuru, vizionarii, acum ajungâdu-se la un alt segment al populaţiei: pragmaticii: ”Din punct de vedere teoretic, intrăm în segmentul celor care sunt pragmatici şi ei caută motive şi argumente, un beneficiu personal, fie el şi biologic, care să-i determine”.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.