Procurorii au deschis o anchetă după ce angajata unui centru de recuperare neuropsihiatrică din judeţul Constanţa a ieşit din izolare şi a mers la muncă. Femeia se afla în izolare deoarece a intrat în contact cu fiul său, întors din Anglia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că pe rolul Parchetului a fost înregistrat, marţi, un dosar penal pentru fals în declaraţii şi zădărnicirea combaterii bolilor.
 
"În fapt, la datele de 17 şi 18 martie, o angajată a Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică SF. Luca din oraşul Negru-Vodă, în vârstă de 43 de ani, s-a prezentat la locul de muncă, deşi din data de 15 martie se afla în autoizolare la domiciliu, informând conducerea centrului că a intrat în contact cu o persoană cunoscută întoarsă din străinătate în ultimele patru săptămâni, abia pe data de 20 martie, respectiv fiul său care s-a întors din Anglia la data de 8 martie”, se arată în comunicat.
 
Sursa citată spune că în această cauză sunt efectuate cercetări de către Poliţia Oraşului Negru-Vodă, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.