Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a afirmat, analizând evoluţia cazurilor de COVID-19 în perioada 16-22 octombrie, că numărul infectărilor confirmate zilnic este "undeva pe la 15.000-16.000, 14.000". "Chiar dacă ne vom stabiliza momentan la această cifră, cifra este foarte mare, ceea ce înseamnă un impact major pe sectorul sanitar", a subliniat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Arafat a comparat situaţia cu cea din 10 septembrie, când erau 2.520 de cazuri, iar în 22 octombrie sunt 15.410 cazuri, menţionând că s-a atins şi numărul de 18.000 de cazuri.

"Acuma vedem că suntem undeva pe la 15.000-16.000, 14.000, chiar dacă ne vom stabiliza momentan la această cifră, cifra este foarte mare, ceea ce înseamnă un impact major pe sectorul sanitar", a afirmat Raed Arafat.

În ceea ce priveşte numărul pacienţilor de la ATI, acesta a ajuns la 1.848, de la 543 în 10 septembrie.

El a menţionat că s-au atins "cifre record, din păcate", în ceea ce priveşte decesele, vineri fiind raportate 357 de decese.

Arafat a arătat că scade numărul localităţilor cu incidenţa între 1 şi 3 la mie, dar creşte cel al localităţilor cu incidenţa peste 3 la mie.

În prezent, sunt în carantină 32 de localităţi: 3 municipii, două oraşe şi 27 de comune, din judeţele Maramureş, Bihor, Mehedinţi, Dâmboviţa, Ialomiţa, Iaşi şi Botoşani.

În ceea ce priveşte prezentările din UPU, în perioada 15-21 octombrie au fost 14.563 de pacienţi la nivel naţional, din care 4.572 de suspecţi şi 9.991 confirmaţi cu COVID.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.