Pompierul Alin Vicol, care a coborât în rapel de la un etaj superior şi astfel l-a salvat pe militarul care a stat 24 de ore pe pervazul ferestrei apartamentului său aflat la etajul 7 al unui bloc de locuinţe, ameninţând că se va arunca în gol, a explicat că el a vrut doar să îl ajute pe bărbat şi speră că acesta nu îi va purta pică. La rândul său, negociatorul, Marian Gabriel Zaharia, a spus că aceasta a fost cea mai dificilă negociere din viaţa sa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

Alin este alpinist de 30 de ani, iar vineri dimineaţă a avut o nouă misiune, să îl salveze pe militarul care ameninţa că se va arunca în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe.

”Chiar locuiesc în zonă, la 7.10 când am trecut pe aici, încă domnul era pe fereastră. Colegii mei stăteau de peste 24h acolo (...) după raport şi schimbarea gărzii, comandantul m-a chemat la dânsul şi mi-a transmis că am o misiune de îndeplinit şi trebuie să merg la Detaşamentul 2 în sprijin, pentru a ajuta colegii să-l dea jos pe cel care ameninţă că se sinucide.  Sunt alpinist de aproape 30 de ani. Nu era ceva deosebit”, a povestit Alin Vicol.

Acesta anunţă că, împreună cu un coleg, s-a deplasat la adresa respectivă.

”Împreună cu comandanţii de dispozitiv şi negociatorii de la IPJ s-a luat decizia ca, în momentul în care va fi distras şi atras către fereastră, să intervenim şi să-l împingem în interior. Ulterior am obturat şi fereastra, iar din interior negociatorii şi cei de la Poliţie au intervenit şi l-au imobilizat. Vă daţi seama, că 24 ore să nu doarmă, a fost extenuat, probabil, na, poate asta a fost şi tehnica să-l lase un pic să vadă cât cedează”, a mai povestit Alin Vicol.

Pompierul speră că cel salvat nu îi va purta pică.

”S-a speriat când m-a văzut, sper să nu îmi poarte pică, eu am vrut să-l ajut. Omul era speriat, vă daţi seama, de moarte, când m-a văzut coborât de sus. A fost o misiune deosebit de delicată, pentru că, în orice moment, dacă el mă simţea deasupra lui, putea să se arunce sau să facă altceva sau putea să mă prindă şi să cădem amândoi. Vă daţi seama, eu am fost asigurat, ne-am luat toate măsurile, deci riscurile erau aproape zero. Dar ştiţi, nu poate să garanteze nimeni, iar reuşita”, a mai povestit pompierul alpinist.

Acesta a explicat că misiunea a durat mai puţin de o oră.

”Am avut noroc, l-am prins, sper să fie aşa în continuare (...) Nicio misiune nu seamănă cu alta. Asta a fost o misiune care pe moment am gândit-o (...) Mai greu a fost până venit vecinul de la etajul opt, că nu era acasă, că făceam poate mai repede”, a adăugat Alin Vicol.

Alin a fost felicitat şi de Ministerul de Interne, pe pagina de Facebook.

”Zâmbeşte şi are toate motivele. Astăzi a salvat un om. El este Alin, are 45 de ani şi este pompier la ISU Timiş. Din 2014 este şi alpinist ISU”, a scris Ministerul de Interne pe Facebook.

Cel care a negociat cu militarul care ameninţa că se va arunca în gol, Marian Gabriel Zaharia, spune, la rândul său, că a fost cea mai dificilă negociere din viaţa sa, mai ales că bărbatul nu a fost cooperant.

”Misiunea pe care tocmai am am încheiat-o a fost o demonstraţie de conlucrare perfectă între instituţiile statului (...) Persoana nu a fost cooperantă. A fost o negociere foarte dificilă, poate cea mai dificilă negociere care ar exista, din ce ştiu din experienţa mea. Nu a cooperat. A fost tot timpul foarte reticent. A trebuit să muncim, să aplicăm tehnici specifice de negociere, să îi câştigăm încrederea”, a explicat negociatorul Poliţiei.

Acesta a explicat că misiunea principală era ca bărbatul să fie ţinut în viaţă.

Marian Gabriel Zaharia a mai precizat că prezenţa forţelor de ordine în general nu este acceptată în astfel de situaţii.

”Vă daţi seama că prezenţa noastră în general nu este acceptată. Oamenii în situaţiile acestea nu te acceptă, dar noi aplicăm proceduri specifice, avem tehnici specifice şi încet-încet am reuşit să intrăm, să comunicăm cu persoana în sensul în care să-l păstrăm cât mai mult în viaţă. Ăsta a fost scopul nostru”, a mai povestit Marian Gabriel Zaharia.

El vorbeşte despre o muncă titanică depusă de toate echipele de intervenţie: ”S-a derulat pe o perioadă foarte lungă, mai mult de 24h, deci a fost o muncă titanică din partea tuturor forţelor participante. Rotiţele au mers perfect, instituţiile statului au colaborat perfect şi asta e foarte important. Asta duce în general la succes (...) Au fost foarte  multe momente pe tot parcursul în care noi am avut aceste temeri, că persoana va recurge la gesturi, am aplicat întotdeauna tehnicile pe care le cunoaştem, am reuşit să-l păstrăm în viaţă, am reuşit să-l deturnăm de la gândurile sale”.

Negociatorul Poliţiei afirmă că pericolul era foarte mare, având în vedere timpul foarte lung scurs de la începutul misiunii.

”Persoana putea să cadă, fără voiaei şi asta punea o mare presiune pe negociatori.  De aceea a trebuit tot timpul să căutăm să găsim soluţii noi. Nu a acceptat pe nimeni, nu a acceptat în general pe tot parcursul acestei situaţii nu a acceptat pe nimeni.  A menţionat diferite motive, dar pot să nu fie chiar acestea”, a mai precizat Marian Gabriel Zaharia.

După ce militarul a ajuns în siguranţă în apartament, a fost imediat imobilizat de poliţiştii care se aflau în interior. Acesta a fost dus la Spitalul de psihiatrie din Timişoara.

Bărbatul de 37 de ani a ameninţat, încă de joi dimineaţă, că se va arunca pe fereastră de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara, aflat pe Calea Şagului.

Pompierii au montat o pernă gonflabilă.

Bărbatul este cadru militar, fiind subofiţer la Unitatea Militară 01109 Timişoara. El este angajat al MApN din 2007. Militarul nu a participat la misiuni în teatrele de operaţii, iar la ultima evaluare psihologică a fost declarat apt limitat. El este necăsătorit şi are un copil.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.