Autorităţile din Bucureşti au fost alertate, vineri, cu privire la existenţa unui dispozitiv exploziv la o unitate de învăţământ din Sectorul 3. Echipele de intervenţie au stabilit că nu există nicio situaţie periculoasă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Astăzi, în jurul orei 16.15, o persoană a apelat numărul direct al unei secţii de poliţie şi a comunicat faptul ca la o unitate de învăţământ din sectorul 3 s-ar afla un dispozitiv exploziv. Au fost dispuse, de urgenţă, măsuri de evacuare a elevilor şi personalului şi restricţionarea traficului în perimetrul adiacent fiind declanşate verificări de către specialiştii pirotehnicieni”, a transmis, vineri, Poliţia Capitalei.  

Sursa citată a precizat că au acţionat atât poliţişti, cât şi echipe ale Serviciului Român de Informaţii. 

”Nu s-a confirmat vreo stare de pericol”, a mai precizat sursa citată.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.