Al treilea caz de infectare cu virusul Zika a fost confirmat în România, la un bărbat de 36 de ani are locuieşte în Cluj-Napoca şi a călătorit în Republica Dominicană, în perioada 6 - 13 iulie, apoi a mers în SUA, iar în 21 iulie a revenit în ţară, a anunţat, joi, Ministerul Sănătăţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministerul Sănătăţii a primit miercuri confirmarea existenţei celui de-al treilea caz de infectare cu virus Zika în România.

Bărbatul infectat a călătorit în Republica Dominicană, zonă activă de transmitere a virusului Zika, în perioada 6 - 13 iulie, apoi a fost într-un sejur în SUA, în perioada 13 - 20 iulie. Acesta a revenit în România în 21 iulie, iar o zi mai târziu a mers la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca cu simptome de febră şi erupţie tegumentară generalizată.

În 25 iulie, probele prelevate de la pacient au fost trimise spre analiză la Institutul Cantacuzino, iar pe 27 iulie rezultatele au dovedit prezenţa virusului Zika.

“Bărbatul este în afara oricărui pericol şi respectă recomandările făcute de medici şi de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Cluj”, a precizat Ministerul Sănătăţii.

O campanie de tratamente anti-ţânţari a avut loc în Cluj-Napoca săptămâna trecută.

Ministerul Sănătăţii apreciază în continuare riscul de transmitere a virusului în România la un nivel minim.

La alte două persoane a fost confirmată anterior infecţia cu virusul Zika. Astfel, în 19 iulie, infectarea cu virusul Zika a fost confirmat la un băiat de 10 ani care locuieşte cu familia în Guyana Franceză de aproape doi ani şi a venit în vizită la rude, iar în 12 iulie a fost anunţat primul caz de infecţie cu Zika în România, la o femeie în vârstă de 27 de ani, care a călătorit în Martinica.

Virusul Zika se poate transmite prin înţepătură de ţânţar, dar şi prin contact sexual. Acesta nu se transmite pe calea aerului sau prin contact cu un pacient infectat.

Persoanele care vin din ţări cu risc de infecţie şi prezintă erupţii, febră, dureri musculare, dureri de cap şi conjunctivită trebuie să se prezinte imediat la medic. 

Specialiştii recomandă celor care călătoresc în zonele endemice să se protejeze, să aibă soluţii care alungă ţânţarii, să se îmbrace cu pantaloni şi bluze cu mâneci lungi, pentru că nu există vaccin şi nici medicaţie profilactivă.

Virusul Zika este un virus ARN monocatenar, identificat prima dată în 1947 în pădurea tropicală Zika din Uganda, de aici i se trage şi numele. Virusul provoacă la om o boală infecţioasă virală, numită febra Zika, transmisă prin înţepătura unui ţânţar infectat cu acest virus.

Ţânţarii Aedes care transmit virusul Zika au activitate maximă în timpul zilei.

Măsurile care previn transmiterea prin intermediul înţepăturii de ţânţar sunt: folosirea substanţelor antiţânţari; purtarea de îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, în special în orele de maximă activitate a ţânţarilor Aedes; plase contra ţânţarilor sau aer condiţionat în camera unde se doarme. Folosirea prezervativelor reduce riscul de transmitere a virusului Zika prin contact sexual.

Adevăratul pericol îl reprezintă infestarea cu Zika a femeilor însărcinate. Există suspiciuni că virusul se transmite transplacentar de la mamă la făt sau în timpul travaliului. Specialiştii susţin că bebeluşii născuţi din mame infestate cu Zika pot prezenta complicaţii neurologice, inclusiv sindromul Guillain-Barré şi malformaţii congenitale: microcefalie la nou-născuţi şi malformaţii ale sistemului nervos, totuşi OMS nu a confirmat oficial această teorie.  

Femeile gravide sau care programează o sarcină nu ar trebui să călătorească în zonele cu transmitere activă a virusului Zika, iar dacă locuiesc într-o regiune cu transmitere a virusului, ar trebui să respecte riguros măsurile de împiedicare a contaminării prin înţepătură de ţânţar.

Persoanele cu imunodepresii sau boli cronice severe ar trebui să solicite o consultaţie înainte de a se deplasa într-o regiune cu transmitere a virusului.

Femeile însărcinate care au călătorit sau locuit în regiuni cu transmitere activă a virusului Zika ar trebui să menţioneze această situaţie medicului care monitorizează sarcina.

“Pentru protecţia fătului, bărbaţii care au călătorit în zone cu transmitere de virus Zika ar trebui să aibă contact sexual protejat cu partenera sa însărcinată sau să fie abstinenţi până la finele sarcinii. Călătorii care revin din zone cu transmitere de virus Zika ar trebui să aibă doar contacte sexuale protejate în primele opt săptămâni după revenire în ţară pentru a reduce riscul de a transmite acest virus. Dacă apar simptome compatibile cu infecţia cu virusul Zika ar trebui să respecte abstinenţa/contacte sexuale protejate pentru cel puţin şase luni”, arată Ministerul Sănătăţii.

Persoanele cu imunodepresii sau boli cronice severe care au călătorit în zone cu transmitere active a virusului şi au simptomatologie compatibilă cu boala trebuie să se prezinte la medic în primele 14 zile de la revenire. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.