Două aeronave F-35 Lightning II ale Forţelor Aeriene ale Americii din Europa (USAFE) au aterizat, joi, în Baza 86 Aeriană ”Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă” de la Borcea, anunţă MInisterul Apărării. Instituţia precizează că aeronavele vor executa, în următoarea perioadă, misiuni şi antrenamente în comun cu militari şi aeronave ale Forţelor Aeriene Române.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Două aeronave F-35 Lightning II ale Forţelor Aeriene ale Americii din Europa (USAFE) au aterizat joi, 24 februarie, în jurul orei 15, în Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă” de la Borcea, de unde vor executa, în următoarea perioadă, misiuni şi antrenamente în comun cu militari şi aeronave ale Forţelor Aeriene Române”, a transmis, joi, Ministerul Apărării. 

Sursa citată a precizat că misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO, iar misiunile de poliţie aeriană desfăşurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare.

”În acelaşi timp, aceste misiuni reprezintă o dovadă concretă a nivelului ridicat de cooperare în domeniul securităţii şi apărării în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii şi transmite un mesaj puternic de solidaritate între aliaţi”, a mai transmis Ministerul Apărării. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.