Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a stabilit lista finală cu numerotarea şi sediile secţiilor de votare pentru alegerile locale. 18.794 de secţii de votare vor fi la scrutinul din 27 septembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează ca a fost publicată în Monitorul Oficial al României, ”Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente nr. 10/2020 privind numerotarea secţiilor de votare organizate pe teritoriul României”, cu ocazia alegerilor locale din data de 27 septembrie 2020.

”Anexa acestui act normativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 bis din 16 septembrie 2020, include forma finală a numerotării, precum şi sediile celor 18.794 de secţii de votare organizate la nivel naţional”, a anunţat, miercuri, AEP.

Instituţia precizează că, potrivit prevederilor legale în vigoare, după data aducerii la cunoştinţă publică a delimitării, numerotării şi sediilor secţiilor de votare, schimbarea sediului unei secţii de votare, cu mai puţin de 30 de zile înaintea datei votării, se poate realiza numai în cazuri de forţă majoră.

Numerotarea şi lista secţiilor de votare poate fi consultată pe site-ul www.roaep.ro la secţiunea Management Electoral/Geografie electorală/Registrul secţiilor de votare

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.