Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii Adriana Pistol a afirmat, luni, că nu există niciun vaccin lipsă la nivel naţional şi toate judeţele au ceea ce le trebuie, precizând că există un plan ca până la jumătatea acestui an vaccinurile să fie livrate la cabinetul fiecărui medic şi acesta nu mai trebuie să se deplaseze la direcţiile de sănătate publică pentru a le ridica.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Adriana Pistol a fost întrebată, luni, într-o conferinţă de presă, cum facem să nu mai existe lipsuri ale vaccinurilor.

“La acest moment nu există niciun vaccin lipsă de nicăieri, în toate judeţele au tot ceea ce le trebuie. Acest proces a făcut şi obiectul nostru de interes în sensul că nu s-a făcut altceva decât a prognoza următoarele livrări de vaccinuri, predictibilitatea fiind un element esenţial pentru producători şi distribuitori de vaccinuri. Începând de anul trecut am informat prin direcţia de specialitate toţi distribuitorii de vaccinuri cu privire la momentul în care Ministerul Sănătăţii îşi propune să achiziţioneze şi cantităţile care urmează să fie achiziţionate, motiv pentru care considerăm că începând din acest an dacă acest mod de lucru va fi urmat nu vom mai avea lipsuri de vaccinuri”, a declarat Adriana Pistol.

Ea precizat că medicii vor primi vaccinuri direct la cabinet.

“Pe de altă parte, avem în plan ca până la jumătatea acestui an toate aceste produse vaccinale să fie livrate la cabinetul fiecărui medic vaccinator, aceştia nemaitrebuind să se deplaseze la sediul direcţiilor de sănătate publică să ridice vaccinurile, acest lucru se va face cu asigurarea tuturor condiţiilor necesare siguranţei vaccinurilor din punctul de vedere al temperaturilor de păstrare, de transport şi de stocare pe parcursul transportului. În acest fel, credem că vom creşte şi încrederea medicilor de familie în a acces aceste servicii de vaccinare şi a face contracte de vaccinare pentru întreaga populaţie, nu numai pentru copii, ci şi pentru adulţi. De aceea lucrăm şi la compensarea unor produse vaccinale, dar şi încrederea populaţiei că produsele vaccinale au fost aduse până la cabinetul medicului de familie în condiţii optime ale lanţului de frig”, a explicat secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii.

Întrebată dacă există suficiente doze pentru vaccinarea împotriva rujeolei, Adriana Pistol a răspuns:

“Avem suficiente doze în acest moment. Până vineri mai sunt livrate încă 100.000 de doze, vaccinul este deja ambalat şi se mai livrează. Avem cazuri de rujeolă în judeţul Cluj într-o comunitate care refuză vaccinarea. Nu îi putem obliga”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.