Administraţia Prezidenţială anunţă, sâmbătă, că s-au primit mai multe propuneri de îmbunătăţire a Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării, după punerea acesteia în dezbatere publică, iar unele au fost integrate în document. Propunerile au vizat atât fondul problematicilor de securitate expuse în Strategie, cât şi forma de prezentare. Strategia urmează a fi dezbătută şi aprobată, luni, în CSAT, urmând ca săptămâna viitoare să fie prezentată Parlamentului.
”În urma punerii în dezbatere publică a Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2025-2030, la Administraţia Prezidenţială au fost transmise o serie de comentarii, observaţii şi propuneri, atât din partea societăţii civile, a cetăţenilor, cât şi a instituţiilor cu atribuţii în zona apărării, securităţii naţionale şi politicii externe. Contribuţiile au vizat atât fondul problematicilor de securitate expuse în Strategie, cât şi forma de prezentare, evidenţiind un interes sporit de a îmbunătăţi documentul”, anunţă, sâmbătă, Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, ”având în vedere relevanţa unor observaţii şi propuneri, au fost operate mai multe modificări menite să clarifice anumite prevederi ale Strategiei, inclusiv de natură conceptuală”.
”De asemenea, sugestiile primite au facilitat detalierea unor aspecte particulare din Strategie, permiţând astfel detalierea unor mesaje cheie. Multe dintre ideile propuse, chiar dacă nu au fost integrate în Strategie, vor contribui la fundamentarea acţiunilor din Planul de Implementare a acesteia”, se mai arată în document.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Nicuşor Dan ”salută contribuţiile consistente venite din zona societăţii civile, care au îmbunătăţit semnificativ conţinutul Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2025–2030, document care asigură cadrul strategic pentru organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor privind apărarea ţării şi securitatea naţională în următorii cinci ani”.
Strategia Naţională de Apărare a Ţării va fi discutată şi aprobată, luni, în şedinţa CSAT, urmând a fi prezentată Parlamentului săptămâna viitoare.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







