Un număr de 322 de posibile incidente electorale au fost sesizate, duminică, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, iar mai mult de 80 dintre acestea nu s-au confirmat în urma verificărilor, în timp ce 27 de sesizări nu au fost de competenţa structurilor Ministerului Afacerilor Interne, fiind transmise spre soluţionare Biroului Electoral Central (22), Autorităţii Electorale Permanente (trei) şi unor birouri electorale judeţene (două), a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog. Sursa citată a precizat că nu s-au înregistrat incidente deosebite, cele mai multe sesizări vizând fotografierea sau filmarea buletinului de vot de către alegători în timpul votării. Totodată, MAI a detectat şi investigat aproximativ 2.300 de conturi „maliţioase” de pe reţele de socializare care propagau informaţii false care puteau afecta procesul electoral şi ordinea publică inducând panică printre cetăţeni şi neîncredere în instituţiile publice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Monica Dajbog a declarat că cele mai multe sesizări au fost despre fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot, respectiv 64 de sesizări. Aproximativ 50 de sesizări au fost despre continuarea propagandei electorale, iar peste 30 despre comercializarea sau consumul băuturilor alcoolice în apropierea secţiilor de vot.

Potrivit sursei citate, în perioada electorală, structurile MAI au desfăşurat, în perioada electorală, activităţi pentru prevenirea şi identificarea tentativelor de manipulare şi dezinformare a cetăţenilor. Astfel, în urma verificărilor au fost detectate şi investigate aproximativ 2.300 de conturi maliţioase de pe reţele de socializare care propagau informaţii false de natură să afecteze integritatea procesului electoral şi ordine publică prin inducerea unui sentiment de panică în rândul cetăţenilor şi neîncredere în instituţiile publice.

„Structurile MAI continuă activităţile de acest fel pentru protejarea cetăţenilor. Totodată, în această perioadă, MAI a acordat o atenţie deosebită conştientizării cetăţenilor cu privire la pericolul dezinformării şi la necesitatea de a se informa din surse sigure şi de a evita propagarea informaţiilor neverificate. Mulţumim cetăţenilor care şi-au exercitat dreptul la vot cu ocazia ambelor tururi de alegeri prezidenţiale cu respectarea cadrului legal. Mulţumim, de asemenea, reprezentanţilor mass-media care au informat constant publicul cu obiectivitate despre modul în care efectivele MAI şi-au desfăşurat misiunile în contextul alegerilor”, a menţionat Monica Dajbog.

Sursa citată a mai precizat că, din punct de vedere al atribuţiilor Ministerului Afacerilor Interne în context electoral, alegerile prezidenţiale au decurs „în condiţii normale, fără să fie înregistrate incidente deosebite”.

„La nivelul structurilor MAI au fost luate măsurile necesare pentru asigurarea condiţiilor de siguranţă şi legalitate atât cu ocazia campaniilor electorale, cât şi în zilele de vot pentru primul şi cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale”, a mai spus Dagbog, amintind că, în ambele zile de alegeri, au fost prezenţi peste 43.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, principalele lor misiuni fiind menţinerea ordinii publice, verificarea sesizărilor de posibile incidente electorale şi asigurarea protecţiei birourilor electorale şi a secţiilor de vot, precum şi a transporturilor buletinelor de vot şi a celorlalte materiale electorale.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.