Ministerul Familiei a dezminţit o ştire falsă care ar circula pe reţele de socializare şi a explicat că nu solicită date despre sănătatea copiilor şi a familiei şi nici nu a distribuit în şcoli „Chestionarul familiei”, care nu aparţine instituţiei. Reacţie vine în condiţiile în care pe reţelele de socializare circulă informaţii potrivit cărora instituţia transmite chestionare în unităţile de învăţământ pentru a afla starea de sănătate a copiilor, cu scopul de a îi separa ulterior de familiile lor, pe criterii medicale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Ministerul Familiei nu a solicitat de la şcoli informaţii despre sănătatea copiilor! Ministerul Familiei nu a distribuit în şcoli chestionare despre sănătatea familiei! Ministerul Familiei sprijiină toţi copiii din România şi nu doreşte separarea lor de familie!  «Chestionarul familiei» nu aparţine Ministerului Familiei”, arată o postare de vineri pe pagina de Facebook a instituţiei.

Conform sursei citate, pe reţelele de socializare circulă mesaje prin care părinţii sunt avertizaţi că Ministerului Familiei solicită date despre sănătatea copiilor şi a familiilor acestora.

„Mai mult, este prezentat un formular care, aparent, aparţine Institutului Naţional de Sănătate Publică, iar mesajele manipulatoare îi sperie pe părinţi că prin completarea formularului se poate ajunge la separarea copiilor de familia lor”, mai arată sursa menţionat.

Ministerul Familiei respinge ferm „orice astfel de afirmaţie care face parte doar din propaganda împotriva singurei legi din România prin care copiii sunt ţinuţi în familiei”.

Reacţia insituţiei condusă de Gabriela Firea vine în contextul în care pe reţelele de socializare sunt distribuite mesaje prin care este încercată „în mod fals inducerea panicii printre părinţi”.

Astfel, este prezentat un chestionar al INSP ca fiind al Ministerrului Familiei, cu legătură la Observatorul Naţional al Copilului şi Legea prevenirii separării copilului de familie.

„Persoanele care distribuie mesajele induc ideea că, prin aceste chestionare, Ministerul Familiei vrea să afle starea de sănătate a copiilor pentru ca mai apoi să-i separe de familiile lor pe criterii medicale”, mai arată Ministerul Familiei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.