Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a spus marţi că Moscova nu vede "practic niciun rezultat" de pe urma acordului cu Naţiunile Unite destinat să ajute exporturile de cereale şi îngrăşăminte ale Rusiei - condiţie pentru ca Moscova să accepte transporturile de cereale ucrainene pe Marea Neagră - şi acuză ţările occidentale că au creat un impas, relatează Reuters.
Rusia a avertizat că, dacă nu sunt îndeplinite mai multe solicitări pe care le are, pentru a elimina obstacolele din calea exporturilor ruse de cereale şi îngrăşăminte, nu va fi de acord să prelungească după 18 mai acordul conex în privinţa transportului de cereale ucrainene pe Marea Neagră.
Lavrov a lăudat, într-o conferinţă de presă susţinută la ONU, activitatea secretarului general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, şi a şefului ONU pentru ajutor umanitar, Martin Griffiths, în încercarea lor de "a ajunge la un acord cu ţările care au anunţat sancţiuni ilegale şi unilaterale împotriva Federaţiei Ruse", dar a spus că "practic, nu a existat practic niciun rezultat".
Rusia a semnat în iulie anul trecut un acord pe trei ani prin care ONU s-a angajat să ajute Moscova pentru a-şi putea exporta cerealele şi îngrăşămintele. Deşi aceste exporturi nu fac obiectul sancţiunilor occidentale impuse în urma invaziei din 2022 în Ucraina, Moscova spune că restricţiile privind plăţile, logistica şi asigurările reprezintă o barieră în calea livrărilor.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Una dintre cererile Rusiei este ca Banca Agricolă Rusă (Rosselhozbank) să revină în sistemul bancar SWIFT. Lavrov a declarat că nu există planuri în acest sens şi că, drept alternativă, Guterres a propus ca băncile americane să ajute Banca Agricolă Rusă cu tranzacţii.
Lavrov a adăugat că o bancă "a consimţit cu amabilitate să finanţeze o operaţiune", dar a spus că aceasta nu este o soluţie pe termen lung. "Dacă vreţi ca de fiecare dată noi şi secretarul general al ONU să alergăm de colo-colo şi să implorăm o anumită structură financiară americană pentru ca aceasta să fie atât de mărinimoasă, atunci înţelegeţi că nu poate funcţiona şi nu va funcţiona", a punctat ministrul rus de externe.
O sursă familiarizată cu tranzacţia a declarat că Departamentul de Stat şi Trezoreria SUA au cerut JPMorgan Chase & Co să efectueze o tranzacţie, "foarte limitată şi foarte monitorizată", legată de exportul de materiale agricole, care a avut loc luna aceasta. Sursa a precizat că ar putea avea loc şi alte tranzacţii.
Un purtător de cuvânt al JPMorgan Chase & Co a refuzat să comenteze, iar Trezoreria americană nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii, menţionează Reuters.
Pactul cu Moscova a ajutat ONU să convingă Rusia să permită exporturile de cereale ucrainene pe Marea Neagră în cadrul unui acord, negociat de Naţiunile Unite şi Turcia în iulie anul trecut. Acest acord ar urma să expire la 18 mai, după ce în martie Rusia nu a fost de acord să-l mai prelungească decât cu 60 de zile, faţă de 120 de zile cât era termenul prevăzut în acordul iniţial.
Guterres s-a întâlnit luni cu Lavrov şi i-a dat o scrisoare pe care să i-o înmâneze preşedintelui rus Vladimir Putin, care prezintă un plan ce vizează îmbunătăţirea şi extinderea acordului referitor la transportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră, a declarat un purtător de cuvânt al ONU.
"Reacţia la această corespondenţă va apărea după ce destinatarul o va citi", a declarat Lavrov la conferinţa de presă de marţi.
În schimbul prelungirii acordului după 18 mai, Rusia a cerut, de asemenea, să fie permise importurile de utilaje agricole în Rusia, să fie ridicate restricţiile privind asigurările şi să fie permis accesul în porturi al navelor şi mărfurilor ruseşti. În plus, doreşte ca o conductă care livrează amoniac rusesc către un port ucrainean din Marea Neagră să fie repornită, iar activităţile financiare ale companiilor ruseşti de îngrăşăminte să fie deblocate.
Dacă Rusia nu poate exporta cereale şi îngrăşăminte la nivel global fără obstacole, Moscova nu poate accepta alternativa de a fi obligată de fiecare dată să depună eforturi şi să pledeze pentru ajutor cu porturile, băncile şi companiile de asigurări americane şi europene, a declarat Lavrov. "Aceasta nu este înţelegerea la care am ajuns la 22 iulie anul trecut", a punctat el.
Şeful diplomaţiei ruse a mai spus că Rusia nu a discutat despre acordul pentru exportul de cereale din Ucraina pe Marea Neagră cu partenerul strategic al Moscovei, China, care este cel mai mare beneficiar de cereale în urma acordului.
Aproape 29 de milioane de tone de cereale au fost exportate în cadrul acordului privind cerealele transportate pe Marea Neagră, 6,7 milioane de tone fiind destinate Chinei, potrivit datelor Centrului Comun de Coordonare, care este format din oficiali din Ucraina, Rusia, Turcia şi ONU şi care supraveghează punerea în aplicare a acordului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.