Senatul a votat, miercuri, în calitate de primă Cameră sesizată, proiectul de lege al Guvernului privind pensiile speciale, cu amendamentele agreate în cadrul coaliţiei. Proiectul de lege a fost votat cu 79 de voturi pentru şi 37 împotrivă şi merge la Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. Reforma pensiilor speciale este jalon în PNRR astfel că de adoptarea legii depinde tranşa numărul trei de plată a fondurilor europene. Proiectul a stat mai multe luni în Senat, iar Comisia Europeană şi Banca Mondială au transmis mai multe observaţii la lege.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Secretar de stat în Ministerul Muncii, despre proiectul legii pensiilor speciale: Am făcut ieri, împreună cu colegii de la Casa de Pensii, mai multe rulări în datele din sistem şi acest proiect duce la scăderi de până la 81% ale pensiilor de serviciu

Comisiile juridică, de apărare şi de muncă din Senat au adoptat, marţi, un raport de admitere cu amendamente admise şi respinse la proiectul de lege privind pensiile speciale. Printre modificările admise se numără faptul că nicio pensie specială nu va fi mai mare decât veniturile din timpul activităţii, se interzice cumulul pensiilor speciale, se introduce un impozit de 15% pentru partea de necontributivitate şi se prevede că pensiile speciale vor fi indexate cu rata inflaţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.