Oraşul Memphis se pregăteşte pentru proteste ample vineri, când urmează să fie făcută publică înregistrarea video a poliţiei cu o confruntare violentă între un şofer de culoare, Tyre Nichols, şi cinci agenţi de poliţie acuzaţi de uciderea lui, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

lncidentul a avut loc la începutul acestei luni. Cei cinci poliţişti, toţi de culoare, au fost acuzaţi joi de crimă de gradul doi, agresiune, răpire, comportament oficial necorespunzător şi violenţă în cazul morţii lui Nichols, care era de asemenea un tânăr de culoare, în vârstă de 29 de ani.

Nichols a murit din cauza rănilor suferite în urma confruntării cu poliţia. A murit la trei zile după incident, la 10 ianuarie, în timp ce era spitalizat.

Moartea sa reprezintă cel mai recent caz dintr-o serie de alte cazuri, foarte mediatizate în ultimii ani, cu agenţi de poliţie acuzaţi de folosirea excesivă a forţei în cazul morţii unor persoane de culoare sau aparţinând altor minorităţi, ceea ce a stârnit proteste ample la adresa rasismului din sistemul de aplicare a legii din Statele Unite.

Protestele la adresa nedreptăţii rasiale au izbucnit la nivel mondial după uciderea, în mai 2020, a lui George Floyd, un bărbat de culoare care a murit după ce un poliţist alb din Minneapolis şi-a ţinut genunchiul pe gâtul său timp de nouă minute.

Poliţia a dat puţine detalii cu privire la circumstanţele arestării lui Tyre Nichols. Chiar şi procurorul districtual din comitatul Shelby, Steve Mulroy, care a cerut punerea sub acuzare a celor cinci poliţişti, a descris incidentul în termeni vagi atunci când a anunţat acuzaţiile.

"ACTE CARE SFIDEAZĂ UMANITATEA"

După ce Nichols a fost tras pe dreapta pentru conducere imprudentă, a urmat "o altercaţie" în care ofiţerii l-au stropit cu spray cu piper, iar Nichols a încercat să fugă, a declarat Mulroy. "A mai avut loc o altercaţie într-o locaţie din apropiere, în care domnul Nichols a suferit răni grave", au declarat oficialii.

Se aşteaptă ca înregistrarea video, care va fi publicată vineri seara pe canalul YouTube al departamentului de poliţie, să includă imagini surprinse de camerele de supraveghere purtate de poliţişti, de camerele montate pe bordul vehiculelor de poliţie şi de camerele de securitate de pe stâlpii de electricitate din apropiere.

Cele câteva persoane care au vizionat înregistrarea video înainte de publicarea acesteia şi au vorbit despre ea în mod public nu au descris-o în detaliu, dar spun că este profund tulburătoare.

"Veţi vedea acte care sfidează umanitatea. Veţi vedea un dispreţ faţă de viaţă, faţă de datoria de a purta de grijă, pe care am jurat cu toţii să o avem", a declarat vineri şefa poliţiei din Memphis, Cerelyn Davis, pentru CNN.

Davis a spus că departamentul său nu a putut încă să stabilească dacă a existat o cauză probabilă pentru ca ofiţerii să îl tragă iniţial pe dreapta pe Nichols pentru conducere imprudentă - un control al poliţiei care a degenerat rapid în violenţă.

"Am făcut o analiză destul de amplă pentru a determina care a fost acel motiv probabil şi nu am reuşit să îl dovedim. Nu înseamnă că nu s-a întâmplat ceva, dar nu există nicio dovadă", a spus ea.

Procurorul general al SUA, Merrick Garland, care s-a adresat vineri reporterilor în cadrul unei conferinţe de presă la Washington, a declarat că a fost deschisă o anchetă federală privind drepturile civile.

NICHOLS ŞI-A STRIGAT MAMA

Avocatul specializat în drepturile civile Ben Crump, care reprezintă familia lui Nichols, a comparat acest caz cu bătaia înregistrată video din 1991 asupra automobilistului de culoare Rodney King, bătut de patru poliţişti, a căror achitare de acuzaţiile penale, în anul următor, a declanşat mai multe zile de revolte în Los Angeles.

"Acest tânăr şi-a pierdut viaţa într-un mod absolut dezgustător, ceea ce arată nevoia disperată de schimbare şi reformă, pentru a ne asigura că aceste violenţe nu mai au loc în timpul unor proceduri cu risc scăzut, cum ar fi în acest caz, un control în trafic", au declarat Crump şi colegul său Antonio Romanucci într-un comunicat.

Ultimele cuvinte care se aud pe înregistrarea video sunt cele prin care Nichols îşi strigă mama de trei ori, a precizat Crump.

Vineri, mama lui Tyre Nichols, RowVaughn Wells, a declarat că faţa fiului ei era umflată şi nasul în formă de S atunci când l-a văzut pe fiul său pe patul de spital. "Când eu şi soţul meu am ajuns la spital şi l-am văzut pe fiul meu, el era deja... dus. Îl bătuseră măr", a spus ea plângând într-un interviu difuzat de CNN.

Autopsia oficială în acest caz nu a fost încă finalizată.

Toţi cei cinci ofiţeri - Tadarrius Bean, Demetrius Haley, Emmitt Martin III, Desmond Mills Jr. şi Justin Smith - au fost daţi afară din poliţie la 21 ianuarie, după ce o anchetă internă a constatat că au încălcat mai multe reguli.

CITEȘTE ȘI America, din nou pe un butoi cu pulbere după un altfel de caz „George Floyd”: Cinci poliţişti au fost inculpaţi pentru arestarea brutală a unui suspect care ulterior a decedat. Toţi sunt afro-americani

Patru dintre ofiţeri au plătit cauţiunea şi au fost eliberaţi din închisoare, a anunţat vineri dimineaţă un post local de televiziune. Haley a rămas în închisoare, neputând plăti cauţiunea de 350.000 de dolari.

Şi doi membri ai Departamentului de pompieri din Memphis implicaţi în intervenţie au fost eliberaţi din funcţie în aşteptarea unei anchete separate.

INDIGNARE PUBLICĂ

Departamentele de poliţie din mai multe oraşe mari - printre care New York, Atlanta şi Washington - au declarat că se pregătesc pentru posibile proteste în urma difuzării videoclipului. În Memphis, şcolile erau programate să se închidă mai devreme, iar evenimentele de sâmbătă dimineaţa au fost anulate.

Davis a declarat că se aşteaptă ca cei care vor vedea filmarea "să se simtă indignaţi", dar a făcut apel la calm.

Preşedintele Joe Biden s-a alăturat joi familiei şi a făcut apel la proteste paşnice în Memphis, un oraş cu 628.000 de locuitori, unde aproape 65% dintre ei sunt de culoare.

Blake Ballin, avocat al unuia dintre poliţişti, Desmond Mills, a declarat joi că clientul său este "devastat să se vadă acuzat de crimă" şi a estimat că ar putea trece încă două săptămâni până când inculpaţii vor avea prima înfăţişare în instanţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.