Medicul Virgil Musta, şeful Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului ”Victor Babeş” din Timişoara, care este acuzat de ANI de conflict de interese administrativ, după ce firma în care este asociat cu fretele său a încheiat un contract de prestări servicii medicale cu spitalul la care Musta lucra, a declarat că nu a produs prejudicii şi nu a luat foloase necuvenite, el având convingerea că justiţia va ”elucida corect acuzaţiile” care i se aduc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-o postare de marţi, pe Facebook, medicul Virgil Musta spune că vorbele sale ”vor fi probabil fără rost” pentru cei care i-au pus deja o etichetă.

”Au aparut în ultimul timp în spaţiul public mai multe acuzaţii care mi se aduc. Nu am dorit să comentez absolut nimic până acum, nu pentru că acuzaţiile ar fi adevărate, ci pentru că, orice aş spune, vorbele mele vor fi probabil fără rost pentru cei care mi-au pus deja o etichetă. Din respect pentru toţi cei care nu s-au grăbit totuşi să şteargă repede cu buretele tot ceea ce am încercat să fac în perioada pandemiei pentru a ajuta oamenii, pentru a salva vieţi şi nu pentru a mă îmbogăţi, spun doar că, în afără de munca foarte intensă de la spital, m-am implicat, absolut voluntar, în multe proiecte tocmai pentru a-mi pune experienţa în slujba comunităţii, pentru a ajuta medicii sau pacienţii şi am încercat să transmit publicului, pe un limbaj cât mai simplu, tot ceea ce am învăţat despre evoluţia total necunoscută a covid 19 la acea vreme, astfel încât să poată beneficia de aceste informaţii cât mai multă lume”, a scris Musta pe pagina de socializare.

Virgil Musta a precizat, de asemenea, că el nu a luat foloase necuvenite şi şi-a exprimat convingerea că justiţia va elucida corect acuzaţiile care i se aduc. ”Nu am produs prejudicii şi nu am luat foloase necuvenite. Am convingerea că justiţia va elucida corect toate acuzaţiile care mi se aduc. Vă mulţumesc şi vă doresc multă sănătate! Nu neglijaţi vă rog toate măsurile de protecţie pe care le ştiţi deja, este o perioadă cu foarte multe îmbolnăviri de gripă, covid19 şi alte afecţiuni respiratorii”, a mai precizat Musta.

Şeful Secţiei Boli Infecţioase a Spitalului ”Victor Babeş” din Timişoara, medicul Virgil Musta, este acuzat de ANI de conflict de interese administrativ după ce firma în care erau asociaţi el şi fratele său a încheiat un contract de prestări servicii medicale cu spitalul la care Musta lucra.

”La data de 20 iulie 2020, societatea comercială în cadrul căreia persoana evaluată şi fratele acesteia deţin calitatea de asociat şi funcţia de medic primar, iar soţia persoanei evaluate deţine funcţia de medic specialist, a încheiat un contract de prestări servicii medicale şi actele adiţionale aferente, cu spitalul în cadrul căruia MUSTA VIRGIL FILARET exercită funcţia de şef secţie, încălcând astfel prevederile art. 178, alin. (2) din Legea nr. 95/2006, coroborate cu prevederile art. 185, alin. (15) din acelaşi act normativ”, argumentează Agenţia Naţională de Integritate.

Medicul Virgil Musta a fost trimis în judecată de DNA, la sfârşitul lui noiembrie 2022, pentru instigare la abuz în serviciu, după ce ar fi determinat trei asistente medicale să presteze servicii medicale - recoltarea de probe pentru teste COVID-19 - la firma la care el este asociat, deşi ele se aflau în timpul programului de lucru la unitatea medicală publică. Alături de Musta au fost trimise în judecată Diana Manolescu, director medical al spitalului, o asistentă medicală şi o altă femeie, medic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.