Sute de mii de argentinieni au ieşit pe străzi la Buenos Aires, extaziaţi după victoria Argentinei în finala Cupei Mondiale, în timp ce în Franţa dezamăgirea fanilor a fost extrem de mare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Nu-mi vine să cred! A fost greu, dar am reuşit, datorită lui Messi", a spus Santiago, în vârstă de 13 ani, sărbătorind victoria împreună cu familia în faţa casei din Buenos Aires care a aparţinut fostului fotbalist Diego Maradona, cel care a condus echipa la triumful din 1986.

La Obelisc s-au strâns sute de mii de oameni, acesta fiind locul obişnuit de celebrare a victoriilor Argentinei. Şi în alte oraşe din ţara din America Latină oamenii au ieşit pe străzi.

 

„A fost un joc incredibil, uneori chinuitor”, a spus Diego Aburgeily, în vârstă de 46 de ani, care a aplaudat echipa naţională din suburbiile oraşului Buenos Aires. „Această echipă i-a făcut pe oameni să se îndrăgostească de ea pentru prima dată după decenii”., a spus el, conform Reuters.

 

Dezamăgire în Franţa

Fanii francezi de fotbal consternaţi s-au uitat în gol la ecranele televizoarelor din barurile şi localurle din toată ţara, după ce Argentina a câştigat a treia Cupă Mondială în finala plină de dramă de duminică.

Ei au început să creadă că Franţa poate câştiga, după revenirea spectaculoasă a francezilor conduşi de Kylian Mbappe.

"Este atât de dezamăgitor. Ne-am revenit şi am crezut că putem reuşi", a spus un suporter Romain Cyne.

„Să pierzi la penaltiuri este oribil”, a afirmat un elev, Ousman Diaw. "Messi merită totuşi. Este un jucător bun şi a reuşit totul, în afară de asta."
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.