Un bărbat de 54 de ani din Mangalia a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţiştii constănţeni, după ce a încălcat de douăm ori ordinul de protecţie, el fiind obligat să nu se apropie la mai puţin de 50 de metri de soţia sa deoarece o agresase.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că poliţişti din cadrul Secţiei 3 Rurală Mangalia au fost sesizaţi, duminică, prin apel 112, de către o femeie, de 44 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu soţul acesteia, de 54 de ani, bărbatul a agresat-o fizic. 
 
“Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au completat formularul de evaluare a riscului, constatându-se faptul că există un risc iminent asupra vieţii şi integrităţii femeii, fapt pentru care a fost emis un ordin de protecţie provizoriu, pe o perioadă de cinci zile, bărbatul fiind obligat să păstreze o distanţă minimă de 50 de metri faţă de soţia sa. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie”, a transmis IPJ Constanţa. 
 
Poliţiştii au constatat că bărbatul a încălcat de două ori ordinul de protecţie, în cursul zilei de luni, mergând la locuinţa soţiei sale. 
 
“În cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu”, a mai precizat sursa citată.
 
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar marţi a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, care a decis ca acestsa să fie cercetat sub control judiciar.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.