Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri, în Spania, că în cadrul şedinţei comune de Guvern a celor două Executive, român şi spaniol, au discutat aspectele legate de securitatea în zona Mării Negre, de efectul produs de invazia ilegală şi neprovocată a Rusiei în Ucraina, despre tot ceea ce înseamnă nevoia de sprijin pentru Republica Moldova, precum şi despre criza energetică şi problema preţurilor la energie electrică şi gaze naturale. ”Suntem de acord că este nevoie să decuplăm preţul gazelor de preţul energiei electrice”, a mai spus premierul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că faptul că au reuşit să realizeze acest summit între guvernele României şi Spaniei reprezintă dovada relaţiilor le putem spune istorice, nu doar de natură diplomatică, politică, cât şi de natură culturală. ”Domnul preşedinte a menţionat numărul mare de români care trăiesc, studiază, lucrează şi îşi aduc contribuţia la ecolnomia Spaniei şi vă mulţumesc pentru modul în care aţi reuşit să îi întregaţi în societatea spaniolă”, a spus şeful Executivului.

Nicolae Ciucă a mai spus că decizia privind înfiinţarea unui grup de lucru pentru cetăţenia dublă a românilor din Spania reprezintă ”o dovadă clară a modului în care premierul spaniol, guvernul şi cetăţenii spanioli apreciază cetăţenii români care sunt astăzi prezenţi în Spania”.

Şeful Executivului a anunţat susţinerea României pentru momentul în care Spania va prelua preşedinţia Consiliului UE, de a asigura tot ceea ce este necesar pentru a dezvolta complementaritatea între conceptul strategic al NATO şi busola strategică a UE şi dosarele pe care Spania şi le va asuma. ”Am discutat aspectele legate de securitatea în zona Mării Negre, despre efectul produs de invazia ilegală şi neprovocată a Rusiei în Ucraina, despre tot ceea ce înseamnă nevoia de sprijin pentru Republica Moldova”, a declarat Ciucă.

Premierul a mai spus că s-a discutat şi despre criza energetică, problema preţurilor la energie electrică şi gaze naturale. ”Suntem de acord că este nevoie să decuplăm preţul gazelor de preţul energiei electrice, trebuie să găsim soluţiile ca la nivelul UE să asigurăm echilibrul pieţei energetice în interiorul Uniunii Europene”, a afirmat el, precizând că au folosit ” modelul iberic în decizia privind preţurile la energie şi gaze. ”Trebuie să găsim soluţii pentru a proteja populaţia şi pentru a asigura competitivitatea economiilor noastre”, a arătat Ciucă.

”Reiterez invitaţia ca viitorul sumiit să aibă loc la Bucureşti sau oriunde în România, de ce nu, sunt locuri, localităţi în România unde putem să organizăm astfel de activităţi, dacă ne daţi voie să folosim modelul dumneavoastră şi sper ca anul viitor să putem să ne bucurăm de aceeaşi activitate fructuoasă”, a declarat Ciucă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.