Premierul Nicolae Ciucă a declarat că România a depăşit 3 miliarde de metri cubi de gaze naturale în depozite, ceea ce reprezintă 97,75% din totalul capacităţii de înmagazinare. El a adăugat că „în viitor, producţia internă va creşte, ca urmare a dezvoltării platformelor de extracţie din largul Mării Negre şi după pornirea exploatării unor noi perimetre din interiorul teritoriului, precum Caragele, din judeţul Buzău”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„România a stocat în depozitele naţionale o cantitate-record de gaz: peste 3 miliarde metri cubi, reprezentând 97,75% din totalul capacităţii de înmagazinare. Pragul de 80% (solicitat de Comisia Europeană) a fost depăşit de la mijlocul lunii septembrie, iar faptul că ne apropiem deja de capacitatea tehnică maximă înseamnă că vom avea, la iarnă, suficient gaz pentru necesarul consumatorilor casnici şi al economiei”, a scris Nicolae Ciucă, luni pe Facebook. 
 
Prim-ministrul l-a lăudat pe ministrul Energiei Virgil Popescu şi a spus că datorită politicilor derulate de acesta, România e unul dintre statele europene cu cea mai mică dependenţă de fazul de import.
 
„În viitor, producţia internă va creşte, ca urmare a dezvoltării platformelor de extracţie din largul Mării Negre şi după pornirea exploatării unor noi perimetre din interiorul teritoriului, precum Caragele, din judeţul Buzău. Ca urmare a politicilor derulate de ministrul liberal al Energiei Virgil Popescu, România este unul dintre statele europene cu cea mai mică dependenţă de gazul din import, circa 90% din necesarul ţării fiind acoperit din producţia internă”, a mai precizat şeful Executivului. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.