Uraganul Ian a lovit vestul Cubei devenind o furtună de categoria a treia, cu viteza vântului de până la 205 km/h. De asemenea, Florida se pregăteşte de un ”dezastru major”, a declarat guvernatorul statului american, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Autorităţile cubaneze au declarat stare de urgenţă în şase regiuni. Astfel, meteorologii au emis avertismente cu privire la apariţia furtunilor pe coastă, precum şi aparaţia inundaţiilor şi alunecărilor de noroi.

Zeci de mii de oameni au fost sfătuiţi să îşi părăsească locuinţele şi să caute adăpost.

Uraganul Ian este aşteptat să lovească statul american Florida, unde guvernatorul a avertizat cu privire la un potenţial ”dezastru major”.

Începând cu ora 9.00 GMT, marţi, centrul furtunii a fost situat la aproximativ 8 kilometri sud de oraşul Pinar del Rio din Cuba, deplasându-se spre nord cu aproximativ 19 km/h, relatează Centrul Naţional pentru Uragane al SUA (NHC).

Cantitatea de precipitaţii ar putea ajunge la 30 cm în Cuba. Aproximativ 38.000 de persoane au fost evacuate în provincia Pinar del Rio, potrivit agenţiei de presă AFP.

Condiţiile de uragan sunt aşteptate de-a lungul coastei de vest a Floridei miercuri dimineaţă, iar condiţiile de furtună tropicală ar putea începe marţi seara.

Unele părţi ale statului nu au fost lovite de un uragan de această magnitudine în aproximativ un secol.

Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a avertizat cu privire la ”impact amplu în întregul stat”, iar locuitorii s-au aprovizionat cu alimente, apă, medicamente şi combustibil.

”Acesta este un uragan cu adevărat mare în acest moment”, a spus DeSantis la o conferinţă de presă de luni, îndemnând locuitorii să ”rămână calmi”, dar ”să facă ceea ce trebuie pentru a fi pregătiţi”.

Guvernatorul a declarat stare de urgenţă pentru toată Florida în weekend şi a activat 5.000 de soldaţi ai Gărzii Naţionale pentru a interveni.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.