Zentiva a transmis, duminică, că a oprit producţia medicamentului Miostin din cauza unor neconformităţi în calitatea produsului finit şi a informat Ministerul Sănătăţii, distribuitorii şi unităţile medicae. S-au făcut demersuri pentru ca producţia să poată fi reluată în cel mai scurt timp, în condiţii de siguranţă, iar între timp s-au produs 51.000 de cutii de Neostigmină care au ajuns în depozite şi vor fi distribuite spitalelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În calitate de producător al medicamentului Miostin (cu substanţa activă neostigmină), vă comunicăm că, imediat ce am luat decizia opririi producţiei medicamentului din cauza unor neconformităţi în calitatea produsului finit, am informat autorităţile din domeniul sănătăţii, ANMDMR şi Ministerul Sănătăţii, precum şi profesioniştii din domeniul medical. Am tratat cu toată seriozitatea problema legată de întreruperea temporară şi am făcut toate demersurile pentru a urgenta reînceperea producţiei, în cele mai bune condiţii de siguranţă,  pentru a asigura necesarul pacienţilor”, a trasmis, duminică, Zentiva, într-un comunicat de presă.  

Compania a precizat că a finalizat producţia a 51.000 cutii de Neostigmină care au ajuns în depozitele proprii la finalul săptămânii trecute.  

”Am informat distribuitorii de disponibilitatea medicamentului şi sperăm ca în cel mai scurt timp medicamentele să ajungă la spitalele care au nevoie. Conform estimărilor noastre, această cantitate acoperă necesarul pentru 90 de zile al spitalelor”, a mai precizat compania.  

Spitalul Judeţean Constanţa a suspendat operaţiile care nu sunt urgente din cauza stocului limitat dintr-un medicament folosit după realizarea anesteziilor, care are rol în decontractarea musculaturii pacientului. 

Managerul Spitalului Judeţean Constanţa, Ionuţ Cornel Ionescu, a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, că unitatea spitalicească are în stoc medicamentul Miostin, dar pentru că acesta lipseşte momentan de pe piaţă din cauza unor probleme ale producătorului a decis să fie folosit doar în cazul operaţiilor urgente.     

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.