Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a afirmat că nici nu poate să pronunţe sintagma "echipa câştigătoare", cea care îl susţine pe Florin Cîţu în cursa pentru şefia partidului, menţionând că aceasta este penibilă. El a adăugat că nu seamănă cu o echipă câştigătoare, ci cu o "armată de ocupaţie, care calcă în picioare în fiecare zi regulile democratice din partid".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Vă spun sincer că îmi ţin, deşi îmi vine permanent până în gât, strigătul de revoltă faţă de ceea ce se întâmplă în PNL de câteva luni. Nici nu pot să pronunţ sintagma echipa câştigătoare că deja este penibilă şi râde toată lumea de ei. Asta nu e echipă câştigătoare, asta seamănă cu o juntă, seamănă cu o armată de ocupaţie care calcă în picioare în fiecare zi regulile democratice din partid, care calcă în picioare toate normele de bun simţ care trebuie să caracterizeze relaţiile interumane dintre noi, care încearcă să obţină susţinere pentru un candidat care devine din ce în ce mai evident că nu-l vrea aproape nimeni. Cum? Prin ameninţare, prin presiuni, prin scoaterea din funcţii publice a celor care au curajul şi bărbăţia să recunoască pe faţă că mă sprijină”, a declarat Orban, duminică, în Vrancea. 
 
El a afirmat că este revoltat când vede preşedinţi de filiale judeţene care îl umilesc când ar fi trebuit să-i fie recunoscători pentru ceea ce a făcut pentru ei. 
 
"Câtor demnitari nu li s-a cerut să scoată poza mea sau să nu apară sub nicio formă susţinerea pentru mine că altfel vor fi daţi afară. Un secretar de stat dintr-o filială în care am fost vineri, nu vă spun exact localitatea, a fost luat imediat la bastoane şi i s-a cerut să se uite în Monitorul Oficial ca să îşi vadă demiterea pentru că a avut curajul să ţină un discurs în susţinerea candidaturii mele. Până în gât îmi urcă aproape în fiecare zi revolta când văd preşedinţi de filiale judeţene care ar trebui să îmi fie recunoscători o viaţă pentru ce am făcut pentru ei şi care pur şi simplu mă umilesc, pur şi simplu calcă în picioare orice regulă, pur şi simplu de frica a ştiu eu ce sau din dorinţa de a pune mâna pe ce îşi doresc sunt în stare să îi umilească pe colegii lor, să îi transforme în sclavi”, a transmis Orban.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.