Prinţul Harry şi Meghan Markle au cumpărat domeniul "Lilibet Diana" înainte de naşterea fiicei lor, pentru a evita folosirea lui în scop comercial, a dezvăluit, săptămâna aceasta, un purtător de cuvânt al cuplului pentru The Telegraph.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Au fost cumpărate şi domeniile LiliDiana.com şi LilibetDiana.com.

Aşa cum se obişnuieşte cu personalităţile publice, un număr important de domenii cu toate numele potenţiale au fost cumpărate de echipa lor pentru a proteja o exploatare a numelui odată ales şi făcut public", a explicat el. 

Prenumele Lilibet Diana reprezintă un dublu omagiu adus bunicii, Elizabeth a II-a ("Lilibet" este alintul dat reginei în privat de bunicul ei George V, apoi de soţul ei, prinţul Philip) şi mamei prinţului Harry, Diana Spencer. 

Prenumele a stârnit polemică la începutul lui iunie, BBC afirmând într-un articol că cei doi nu i-au cerut reginei permisiunea de a folosi porecla ei. O informaţie "falsă" şi "defăimătoare", au răspuns ei: "Ducele a vorbit cu familia sa înainte de a face anunţul - în realitate, bunica sa este primul membru al familiei care este sunat. În timpul acestei conversaţii, el i-a vorbit de intenţia de a o numi pe fiica sa Lilibet în onoarea ei. Dacă ea nu ar fi fost de acord, ei nu ar fi folosit numele", a indicat purtătorul de cuvânt al ducilor de Sussex într-un comunicat. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.