În total 13 candidaţi ”progresiţti” şi ”moderaţi” - însă niciunul favorit cu o săptămână înaintea unor alegeri primare democrate în vederea desemnării primarului post-pandemie al New Yorkului -, într-o cursă al cărei rezultat este incert în contextul introducerii unui nou sistem de vot, care bruiază prognosticuri, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Eric Adams, un fost poliţist de culoare, preşedintele Brooklynului, Andrew Yang, un antreprenor în domeniul tehnologiei ai cărui părinţi sunt taiwanezi şi care s-a făcut cunoscut după ce a promis 1.000 de dolari fiecărui american în alegerile primare în vederea scrutinului prezidenţial din 2020 se află între candidaţi.

O femeie, Kathryn Garcia, candidează pentru prima oară, după ce a deţinut mai multe posturi de conducere la primărie şi care este susţinută de către ziarul The New York Times (NYT).

O avocată de culoare, Maya Wiley, specializată în drepturi civice, susţinută recent de către Alexandria Ocasio-Cortez, supranumită ”AOC”, un star în aripa stângă din Congres, candidează de asemenea la Primnăria New Yorkului.

Aceşti candidaţi, reprezentanţi ai diversităţii metropolei, domină în ultimele sondaje de opinie în vederea ocupării celui de-al ”doilea cel mai dificil” post în Statele Unite, după cel de preşedinte.

Învingătorul îi va succede primarului în exerciţiu Bill de Blasio. foarte de stânga, care încheie opt ani la primăria foarte nepopular.

Însă prezenţa la vot în mod tradiţional slabă în alegerile primare - doar 20% dintre alegătorii democraţi înregistraţi au votat în 2013 pentru a-l desemna pe succesorul miliardarului Michael Bloomberg - face aceste sondaje foarte puţin fiabile.

New York este un bastion democrat, iar învingătorul alegerilor primare de la 22 iunie va fi ales cel mai probabil primarul celei mai mari metropole americane în alegerile municipale, prevăzute în noiembrie, în urma înfruntării învingătorului alegerilor primare republicane.

INEGALITĂŢI

Principalele provocări sunt ”repunerea pe picioare a oraşului după covid-19, tensiunile rasiale şi echitatea”, rezumă Penny Arnold, în vârstă de 51 de ani, care colectează fonduri pentru o şcoală, după ce a votat în weekend în mod anticipat, într-o secţie de votare instalată în incinta Metropolitan Museum.

După ce a fost epicentrul pandemiei în primăvara lui 2020, capitala economică americană, care a înregistrat peste 33.000 de morţi din cauza covid-19, a fost luni de zile umbra sa.

Mii de magazine au închis, iar zeci de mii de locuitori au fugit, speriaţi de camioane-morgi staţionate în faţa unor spitale copleşite.

Turiştii au plecat, cartierele Wall Street şi Midtown au rămas pustii, iar şomajul şi numărul persoanelor fără adăpost au explodat. Atacuri armate şi omoruri, care se aflau în scădere de la sfârşitul anilor '90, au crescut vertiginos.

Criza sanitară, iar apoi manifestaţii uneori violente, în urma morţii lui George Floyd, în mai 2020, au scos în evidenţă amploarea inegalităţilor rasiale într-o metropolă pe care unii o considerau o insulă a bogăţiei.

În prezent, după ce oraşul a revenit la viaţă - 65% din populaţia adultă a fost vaccinată cu cel puţin o doză de vaccin anticovid, iar nivelul pozitivităţii a scăzut sub 0,59% -, oraşul va alege, oare, un candidat foarte de stânga, ca Maya Wiley, sau maimoderat, ca Eric Adams, Andrew Yang sau Kathryn Garcia?

”Aceste alegeri vor fi un indiciu al disensiunilor între democraţi pe plan naţional”, subliniază Ester Fuchs, dela Universitatea Columbia.

Unii cred că ”deoarece AOC a câştigat, victoria va fi a progresiştilor. Însă există un grup important de democraţi «de şcoală veche» în acest oraş”, apreciază această profesoară de ştiinţe politice care lucrează pentru Michael Bloomberg.

CRIMINALITATE ”MANIPULATĂ”

Dezbaterea publică s-a concentrat mult asupra infracţionalităţii, în urma unor atacuri armate foarte mediatizate, însă aproximativ 20 de alegători intervievaţi la întâmplare în weekend refuzau să o considere o prioritate.

Criminalitatea ”este o problemă”, declară Robert Ambaras, în vârstă de 64 de ani, un avocat apropiat ”progresiştilor”. ”Însă există multă isterie în jurul ei, este manipulată în scopuri politice”, avertizează el.

Un finanţist mai de centru, Bose George, vrea mai ales o primărie ”mai moderată”, capabilă să redreseze oraşul ”fără să crească impozitele”. El o susţine pe Kathryn Garcia, mai ales că ar vrea o primă femeie primar.

Un lucru este sigur, şi anume că un nou sistem de vot care le cere alegătorilor să claseze până la cinci candidaţi în ordinea preferinţei, face prognosticurile aproape imposibile.

În cazul în care niciun candidat nu obţine 50% din voturile exprimate, un scenariu improbabil, candidatul care se clasează ultimul este eliminat, iar voturile sale sunt redistribuite către a doua sa alegere şi tot aşa, până când un candidat depăşeşte 50% din voturi.

Este vorba despre un joc prin eliminare, care ar putea desemna un învingător abia la jumătatea lui iulie.

Unii, ca Penny Arnold, se tem că acet sistem - folosit deja în alte state, dar nu la New York - are să favorizeze absenteismul.

Însă alţii, ca Ester Fuchs, subliniază că acest clasament mai ”democratic” face parte dintre numeroasele măsuri adoptate în vederea unei favorizări a participării la vot.

”Nu este complicat, este doar nou”, subliniază ea. ”Acest lucru îţi oferă mai multe posibilităţi de a alege persoana pe care o vrei cu adevărat. Nu avem nevoie să «votăm util»”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.