Aproximativ 200 de profesionişti din domeniul sănătăţii au manifestat sâmbătă în faţa sediului Organizaţiei Mondiale a Sănătătţii (OMS), la Geneva, unde au cerut autorităţilor din toate ţările să recunoască riscurile sanitare ale modificărilor climatice şi să acţioneze pentru a le contracara, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ei purtau halate albe şi măşti şi au defilat, unii împinşi în scaune cu rotile, doi kilometri, în cartierul internaţional din Geneva, până la sediul ONU.

Unii purtau banderole uriaşe îndemnând la acţiune. O banderolă afişa un termometru uriaş cu o scală roşie a temperaturii care încinge planeta.

Ajunşi în faţa sediului OMS, reprezentanţi ai reţelei de activişti din domeniul luptei împotriva încălzirii globale Doctors for Extinction Rebellion (Doctors4XR) au înmânat o petiţie directorului general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Semnat de peste 1.100 de profesionişti din domeniul sănătăţii din întreaga lume, textul denunţă ”inerţia, inacţiunea şi distanţa abisală dintre vorbe şi fapte”.

Ei cer ca autorităţile sanitare din toate ţările, care participă în prezent la Adunarea Mondială a Sănătătţii, ”să declare în mod public că modificările climatice pun oamenii în pericol de moarte şi să acţioneze acum în apărarea vieţii”.

”An de an, declaraţie după declaraţie, instituţii multilaterale, inclusiv OMS; ne-au avertizat: modificările climatice şi pierderea biodiversităţii pun în pericol sănătatea umană în întreaga lume”, se arată în petiţie.

Profesionoişti în domeniul sănătăţii din întreaga lume ”se confruntă deja zilnic cu consecinţele deteriorării mediului asupra pacienţilor noştri şi comunităţilor noastre”, se arată în document.

Petiţia a fost depusă într-un plic cu un desen în care apare un om sănătos, cu o temperatură de 37°C, iar apoi ”bolnav” dacă se adaugă două grade Celsius, care se află într-un ”pericol mortal” la +4°C şi la +5°C, care înseamnă ”prea târziu”, şi inscripţia ”la fel cu planeta”.

”Acţiunile concrete întreprinse de către guvernele noastre sunt departe de a fi suficiente”, denunţă semnatarii petiţiei.

Tedros Adhanom Ghebreyesus i-a salutat pe activişti şi le-a promis să citească scrisoarea statelor membre OMS.

”Pandemia covid-19 a scos din nou în evidenţă relaţia intimă dintre sănătatea persoanelor şi sănătatea planetei”, a declarat el, subliniind că ea a arătat ”ce se întâmplă atunci când nu suntem suficient de pregătiţi şi nu ne unim să cooperăm unii cu ceilalţi”.

”Pandemia se va termina, însă nu există un vaccin împotriva modificărilor climatice”, a subliniat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.