Jucătoarea de tenis Ana Bogdan a acces, marţi, în turul doi al calificărilor la turneul de la Madrid, în timp ce Jaqueline Cristian a fost eliminată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bogdan, locul 102 mondial, a eliminat-o pe sportiva cehă Katerina Siniakova, locul 67 mondial, scor 7-6 (7), 7-5.

În turul doi al calificărilor, Bogdan va evolua cu învingătoarea partidei dintre franţuzoaica Oceane Dodin şi japoneza Nao Hibino.

Evenimente

12 iunie - Maratonul Energiei. Parteneri: ACUE, Hidroelectrica
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate

În schimb, Jaqueline Cristian, locul 147 mondial, a fost eliminată în primul tur de sportiva taiwaneză Su-Wei Hsieh, locul 65 WTA, scor 1-6, 7-6 (6), 6-0.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.