Octavian Grigore va conduce echipa Petrolul Ploieşti, din postura de antrenor principal, la ultima partidă din cadrul sezonului regular al Ligii 2, care se va desfăşura duminică, la Cluj, anunţă clubul ploieştean.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Decizia a fost luată de către conducerea executivă a clubului, care s-a reunit în regim de urgenţă, ca urmare a demisiei fostului tehnician Viorel Moldovan.

Pentru pregătirea jocului de la Cluj, Octavian Grigore va fi ajutat de către un colectiv tehnic alcătuit din Ciprian Pura, Gheorghe Liliac şi Cătălin Grigore, preparator fizic fiind Lucian Nedelcu.

Vreau să arătăm că suntem o echipă bună şi că putem câştiga la Cluj. Acesta este obiectivul nostru pentru acest joc, indiferent de locul pe care îl ocupăm în acest moment în clasament”, a declarat Octavian Grigore, cel care şi-a petrecut întreaga carieră de fotbalist în culorile “Lupilor Galbeni”.

În perioada următoare, conducerea clubului va analiza opţiunile pentru numirea unui antrenor care să conducă echipa începând din partea a doua a sezonului.

Partida dintre Universitatea Cluj şi FC Petrolul Ploieşti se va disputa duminică, 28 martie, de la ora 15.00, pe Cluj Arena.

 

Evenimente

12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.