China s-a abţinut să-l felicite pe Joe Biden pentru alegerea sa la preşedinţia Statelor Unite, iar Beijingul a explicat luni că rezultatul final al scrutinului este încă necunoscut, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, a explicat poziţia Chinei, la două zile după anunţarea victoriei candidatului democrat, contestată de către preşedintele în exerciţiu Donald Trump.

”Noi am luat notă că domnul Biden a declarat că este învingător în alegeri”, a declarat el, însă, ”din câte ştim, rezultatul alegerilor va fi stabilit de legi şi proceduri din Statele Unite”.

Mesaje de felicitare au curs, începând de sâmbătă, însă ţări ca China, Rusia şi Brazilia s-au abţinut, să-i trimită vreun mesaj lui Joe Biden.

La alegerea lui Donald Trump, în noiembrie 2016, preşedintele chinez Xi Jinping i-a transkis felicitările sale învingătorului a doua zi după scrutin.

Înfrângerea miliardarului republican reprezintă o adevărată uşurare pentru China, care poartă un război comercial declanşat de Washington în 2018.

Potrivit unor experţi, Beijingul s-ar teme că Joe Biden ar putea exercita presiuni mai mari asupra sa în domeniul drepturilor omului.

Întrebat despre acest lucru, purtătorul de cuvânt chinez a avertizat că ţara sa rămâne hotărâtă să-şi apere ”suveranitatea, securitatea şi dezvoltarea”.

”Noi sperăm ca viitoarea administraţie americană să dea dovadă de o voinţă de conciliere”, a declarat Wang Wenbin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.