Un restaurant din municipiul Constanţa a fost amendat cu 10.000 de lei pentru organizarea unei comemorări care avea loc pe terasa localului şi la care participau 30 de persoane, încâlcându-se astfel prevederile care interzic desfăşurarea evenimentelor private, atât în spaţii închise, cât şi deschise.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat că sâmbătă, în jurul prânzului, o patrulă mixtă, formată dintr-un poliţist din cadrul Secţiei 1 Constanţa şi jandarm al Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanţa, s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la un restaurant din municipiul Constanţa, ar avea loc un eveniment privat cu participarea mai multor persoane, care nu ar fi respectat prevederile legale referitoare la unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. 
“Echipajul de intervenţie a constatat faptul că este vorba despre o comemorare, care se desfăşura pe terasa localului, cu participarea a 30 de persoane, încălcându-se astfel prevederile HG 856/2020 privind prelungirea stării de alertă, prin care este interzisă organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive)” , a precizat comunicatul IPJ Constanţa. 
Administratorul restaurantului a fost amendat cu 10.000 de lei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.