Un eminent profesor de drept, care a criticat în mod deschis atât Partidul Comunist Chinez (PCC, unic), cât şi pe preşedintele Xi Jinping, a fost arestat luni în China, la domiciliu, au declarat mai mulţi colegi şi prieteni ai acestuia pentru Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Xu Zhangrun, în vârstă de 57 de ani, un profesor la prestigioasa Universitate Tsinghua, a denunţat în iulie 2018 modificarea Constituţiei, care limita mandatele prezidenţiale la două mandate de cinci ani, lucru care-i permite lui Xi Jinping să rămână la putere după 2023.

În toiul epidemiei covid-19 în China, în februarie, el a cerut, de asemnea, mai multă libertate de exprimare.

Potrivit unui mesaj difuzat între prietenii săi şi consultat de Reuters, Xu Zhangrun a fost arestat luni dimineaţa, la domiciliu, la periferia Beijingului, într-o operaţiune a poliţiei la care au luat parte 20 de oameni.

Casa lui Xu Zhangrun a fost percheziţionată în mod meticulos, iar computerul i-a fost confiscat.

Contactate de Reuters, poliţia şi Universitatea Tsinghua au refuzat să comenteze aceste informaţii.

Un prieten al lui Xu Zhangrun a declarat pentru Reuters, sub protecţia anonimatului că nu a putut să discute cu profesorul după arestare.

Xu Zhangrun a publicat mai multe texte critice la adresa lui Xi Jinping şi a criticat presupusul rol pe care acesta l-a jucat în epidemia covid-19, relatează AFP.

El a publicat la începutul lui 2020, la Hong Kong, texte în care critică acapararea puterii de către preşedintele comunist.

În februarie, el a denunţat cultura înscenării şi cenzurii încurajate de către preşedinte, care a contribuit, în opinia sa, la răspândirea covid-19 în ţară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.