Campionatul Danemarcei se va relua la finalul acestei luni, însă fără spectatori. Echipa Aarhus, aflată pe locul trei în campionat, a recurs la o iniţiativă mai puţin obişnuită pentru a face faţă acestei crize.
Astfel, vor fi instalate ecrane uriaşe, unde fanii locali, dar şi cei ai echipelor adverse, vor apărea prin intermediul aplicaţiei Zoom pentru a-şi susţine favoriţii.
Aarhus a pus deja în vânzare bilete online gratuite pentru ca fanii să-şi ocupe locul virtual la primul meci, cu Randers, informează lefigaro.fr.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.