Preşedintele american Donald Trump şi premierul britanic Boris Johnson au căzut de acord, marţi, într-o discuţie telefonică, cu privire la necesitatea unui răspuns internaţional coordonat la pandemia coronavirusului, au anunţat Downing Street şi Casa Albă în comunicate separate, transmite Reuters.
Johnson, care a fost internat în spital după ce a contractat COVID-19, boala provocată de noul coronavirus, i-a mai spus preşedintelui Trump că ”se simte mai bine şi că se recuperează”, se arată în comunicatul Casei Albe referitor la discuţia telefonică a celor doi lideri.
Trump şi Johnson ”şi-au reafirmat cooperarea strânsă prin intermediul G7 şi G20 pentru redeschiderea economiilor la nivel global şi asigurarea asistenţei medicale şi a livrărilor pentru toţi cei care au nevoie”, a adăugat Casa Albă.
În timpul conversaţiei lor, cei doi lideri au discutat şi despre relaţiile comerciale.
"Liderii s-au angajat să continue să lucreze împreună pentru a consolida relaţia noastră bilaterală, inclusiv prin semnarea unui acord de comerţ liber cât mai curând posibil", a declarat o purtătoare de cuvânt a Downing Street.
Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană la începutul acestui an, iar încheierea unui acord cu Statele Unite este o prioritate majoră pentru guvernul Johnson.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.