AC Milan a pierdut, dumincă, scor 1-2 (0-2), meciul disputat pe teren propriu, cu Genoa, în etapa a XXVI-a a campionatului italian Serie A.
Pandev '7 şi Cassata '41 au marcat golurile oaspeţilor, iar Ibrahimovic '77 a redus din diferenţă.
Alte rezultate înregistrate duminică:
Parma - Spal, scor 0-1;
A marcat: Petagna '71 (p)
- la gazde, portarul Ionuţ Radu a rămas pe banca de rezerve.
Sampdoria - Verona, scor 2-1.
Au marcat: Quagliarella '77 şi '86 (a) / Audero '32 (a).
Toate meciurile de duminică s-au disputat fără spectatori.
În urma acestor rezultate, Milan rămâne pe locul 7, cu 36 de puncte, Verona ocupă locul 8, cu 35 de puncte, Parma, locul 9, tot cu 35 de puncte, Sampdoria, locul 16, cu 26 de puncte. Genoa a urcat pe locul 17, de menţinere, cu 25 de puncte, iar Spal, pe locul 19, retrogradabil, cu 18 puncte.
Lider este Lazio, cu 62 de puncte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.