World Athletics a anunţat, vineri, că interzice folosirea prototipurilor de încălţăminte sport în competiţii, măsură venită în contextul controverselor apărute după ce un model Nike a ajutat la stabilirea mai multor recorduri în ultimele luni, relatează AFP.
“Începând din 30 aprilie 2020, orice încălţăminte trebuie să fie disponibilă pentru cumpărare de pe piaţă (online sau din magazine) pentru toţi atleţii o perioadă de patru luni înainte să poată fi folosită în competiţie”, se arată într-un comunicat al forului mondial.
Dacă încălţămintea nu este pe piaţă, va fi considerate un prototip şi nu se va permite să fie folosită în competiţie. Încălţămintea disponibilă pentru cumpărarea de către orice sportiv, dar care a fost personalizată din motive estetice sau medicale, va putea fi folosită.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.