Autorităţile britanice au omis să transmită, aşa cum ar fi trebuit să facă, zeci de mii de condamnări ale unor cetăţeni europeni către ţările de origine ale acestora şi au încercat după aceea să ascundă problema, dezvăluie cotidianul britanic The Guardian, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceste dezvăluiri stânjenitoare cu privire la gafa în cooperarea în domeniul securităţii intervin în contextul în care Regatul Unit urmează să negocieze cu Uniunea Europeană (UE) modalităţile relaţiei lor după Brexit, inclusiv în plan judiciar şi al schimbului de informaţii.

O problemă informatică la sistemul poliţiei a împiedicat transmiterea a 75.000 de dosare referitoare la condamnări în justiţia britanică - începând din 2015 - ale unor cetăţeni din state membre UE, a dezvăluit miercuri cotidianul.

Este vorba despre 30% din condamnări - unele cu privire la viol sau crimă.

Odată detectată problema, autorităţile britanice au căutat să o muşamalizeze.

Un raport, în urma unei reuniuni cu privire la acest subiect, în mai 2019, nota că Ministerul britanic de Interne este ”nervos” la ideea de a comunica istoricul condamnărilor, scrie The Guardian.

Un raport similar, publicat o lună mai târziu, dezvăluia că era ”în continuare nesigur” faptul că dosarele lipsă vor fi trimise ţărilor vizate, din cauza ”riscului la adresa reputaţiei Regatului Unit”.

Eurodeputata liberală olandeză Sophie in't Veld, contactată de ziar, a reclamat o anchetă europeană, apreciind că ”ascunderea postfactum pune în discuţie fiabilitatea Regatului Unit ca partener”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.