Donald Trump şi-a exprimat satisfacţia faţă de o ”reuniune foarte bună” cu privire la situaţia din Afganistan împreună cu cei mai apropiaţia consilieri ai săi şi membri ai Executivului şi dă asigurări că are în vedere, împreună cu talibanii, un acord de pace care să pună capăt războiului care a început în 2001, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Tocmai am terminat o reuniune foarte bună cu privire la Afganistan. Mulţi din tabăra opusă acestui război vechi de 19 ani şi noi înşine avem în vedere să încheiem un acord - dacă e posibil!”, a scris vineri pe Twitter preşedintele american.

Casa Albă a semnalat, cu câteva minute mai înainte, progrese în vederea pregătirii unui acord de pace cu talibanii şi a anunţat că discuţiile între Donald Trump şi principalii săi consilieri şi secretari s-au desfăşurat ”foarte bine”.

Preşedintele american a discutat - de la clubul său de golf de la Bedminster, în New Jersey - cu mai mulţi oficiali de rang înalt, între care şi secretarii Apărării Mark Esper, de Stat Mike Pompeo şişeful Statului major, generalul Joseph Dunford.

”Discuţiile s-au concentrat asupra negocierilor în curs şi unui eventual acord de pace şi de reconciliere cu talibanii şi Guvernul din Afganistan. Reuniunea s-a desfăşurat foarte bine, iar negocierile continuă”, a precizat într-un comunicat Hogan Gidley, un adjunct al purtătorului de cuvânt al Casei Albe.

”În cooperare strânsă şi continuă cu Guvernul din Afgaistan, noi rămânem angajaţi să ajungem la un acord de pace complet, care să includă o reducere a violenţei şi un armistiţiu”, a declarat, de asemenea, Pompeo, citat într-un comunicat.

Erau prezenţi la reuniune, potrivit şefului diplomaţiei, vicepreşedintele Mike Pence, consilierul în domeniul securităţii naţionale John Bolton, emisarul american pentru Afganistan Zalmay Khalilzad şi directoarea CIA Gina Haspel.

Această reuniune are loc la câteva zile după încheierea ultimului ciclu de negocieri între Statele Unite şi talibani la Doha, în Qatar.

Mai multe surse americane sugerau, în ultimele zile, că un acord între Wasgington şi talibani ar putea fi iminent, însă anumite puncte rămân de rezolvat, iar Zalmay Khalilzad ar putea să se ducă din nou în regiune, în zilele rumătoare, pentru a continua - eventual a finzaliza - negocierile.

El a anunţat la finalul ultimelor negocieri că echipele de negociere s-au concentrat ”asupra detaliilor tehnice” şi că au fost ”productive”.

Americanii şi talibanii au început negocieri directe în urmă cu un an.

Washingtonul vrea să reducă prezenţa militară americană în Afganistan, unde sunt staţionaţi 14.000 de militari americani.

Statele Unite caută mai ales să pună capăt unui război costisitor, început în 2001. Donald trump a repetat în mai multe rânduri că doreşte ”să aducă băieţii înapoi acasă”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.