Trei membri ai mişcării în favoarea democraţiei de la Hong Kong, care au purtat măşti, au susţinut marţi o neobiţnuită conferinţă de presă, cu scopul de nu lăsa, afirmă ei, monopolul comunicării Executivului local favorabil Beijingului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Megalopolisul, care se confruntă cu cea mai gravă criză politică după retrocedarea sa Chinei în 1997 de către Londra, a trăit deja două luni de manifestaţii, urmate tot mai frecvent de înfruntări între mici grupuri radicale şi forţe antirevoltă.

Însă - de teama represaliilor judiciare - mişcarea nu are vreun lider identificat, iar membrii săi îşi organizează acţiunile pe reţele de socializare.

Purtând ţinuta emblematică a contestării - un tricou negru şi o cască de şantier galbenă - doi tineri şi o tânără, care purtau cu toţii măşti, au luat iniţiativa excepţională, marţi, de a veni în faţa presei.

Este pentru prima oară când membri ai contestării participă la o conferinţă de presă atât de formală.

”Această platformă are ca scop să reprezinte o contrapindere la monopolul Guvernului asupra discursului politic pe acest subiect”, a declarat unul dintre cei trei, dând asigurări că nu se exprimă în numele vreunei mişcări sau partid politic.

Cei trei au prezentat acest punct de presă ca susţinut ”de către popor, pentru popor”.

”Noi îndemnăm Guvernul să redea puterea poporului şi să răspundă cererilor cetăţenilor Hong Kongului”, au declarat ei, citind declaraţii în engleză şi cantoneză.

Această conferinţă de presă a avut loc la o zi după una dintre cele mai violente zile de la începutul mişcării, marcată de o grevă generală, numeroase manifestaţii, uneori pătate de ciocniri cu poliţia, şi o acţiune de mare amploare de blocare a metroului din oraş.

”Perturbări atât de intensive (...) au subminat legea şi ordinea la Hong Kong şi împing oraşul pe marginea unei situaţii foarte periculoase”, a denunţat luni şefa executivului favorabil Beijingului Carrie Lam, într-o conferinţă de presă.

”Îndrăznesc să spun că acest lucru vizează să răstoarne Hong Kongul, să distrugă preţioasa viaţă a celor peste şapte milioane de persoane”, a acuzat ea, dând asigurări că ”Guvernul va fi ferm în vederea apărării legii şi ordinii şi restabilirii încrederii”.

Cei trei manifestanţi i-au dat o replică marţi.

”Actualul Guvern ar trebui să se simtă îngrijorat de emoţia populaţiei, însă el a ales să nu-şi asume responsabilităţile”, a spus unul dintre tineri în engleză. ”Un asemenea comportament scandalos trebuie condamnat”.

Ei au denunţat, de asemenea, violenţa forţelor de ordine care reprezintă, în opinia lor, o ”pierdere totală a autodisciplinei” şi ”incompetenţei” acestora.

”Căutarea democraţiei, libertăţii şi egalităţii este, pentru fiecare cetăţean, un drept inalienabil. Noi îndeamnăm Guvernul să nu extermine acest drept”, au subliniat ei.

Manifestanţii cer demisia lui Carrie Lam, o anchetă cu privire la acţiunea poliţiei, o amnistie a manifestanţilor, dar şi sufragiu universal şi o abadonare definitivă a unui controversat proiect de lege cu privire la extrădări către China, aflat la originea contestării.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.